Mergeam astă seară cu Alex și Ellen spre petrecerea de la Festivalul de Film Românesc. Și ne-am urcat în taxi cu câte un Sapporo fiecare, să nu cumva să ni se facă setică pe drum. Și Ellen zice “I hope they have mici there.” Și domnul taximetrist zice “I just got some mici today”. Era român. fratele nostru. Avea și două eugenii în mașină, așa că ni le-a dat nouă, să le împărțim.
Plecat de 26 de ani, absolvent de Politehnică. A mers la vot. Și el și copiii. Și ne-a povestit cum a trăit Revoluția live. La început a crezut că e o glumă, apoi când i-a murit o colegă, s-a prins că e treabă cam serioasă. Așa că a început să se implice. “Păi da, noi apăram, că ne însuflețisem, da’ eram așa, cam cu mâinile goale, că nu aveam nici arme, nici nimic. Mai puneam o geacă în plus, să ne apere de gloanțe. Aveam 20 de ani, habar n-aveam de nimic. Ne-am bucurat să vedem, din stradă, cum a plecat elicopterul.” Ieșea de câteva ori pe zi, asta până când a văzut o țigăncușă frumoasă la Universitate și “atunci am lăsat-o mai ușor cu Revoluția și am luat-o cu romance-ul”. N-a durat mult, că l-a dus acasă și a descoperit că ea avea copii. Și atunci a plecat înapoi pe stradă “că măcar de gloanțe te mai ferești”.
Și uite-așa, România e frumoasă chiar și de pe bancheta din spate a unui taxi din New York. E frumoasă mereu. Poate dacă mergem și la vot, reușim să o facem și #altnivel.
