M-am văzut cu un prieten indian. Care e atât muslim, cât și educat și well off.
El: Și tot îi zicem lu’ tata să se recăsătorească.
Eu: Dar nu e însurat deja?
El: Ba da, dar ce legătură are asta? Are 77 de ani, e ultima lui șansă să-și găsească dragostea.
Eu, pruastă: Păi cu femeia asta de ce e? Nu din dragoste?
El: Ce dragoste? E sora mamei.
Eu: Hă? (doar că am zis în engleză, adică „what”)
El: După ce a murit mama, s-a căsătorit cu sora ei mai mică. Avea copii de crescut, era nevoie de o femeie în casă.
Eu: Hăăă?
El: Hai relax, că nu e așa rău. A fost cu consimțământul ei.
Eu, tot pruastă: Se putea și fără?
El: Normal. Mai ales că e din familie, e obligată să ajute.
Eu: Duamne!
El: Acum îl sfătuim să se însoare și în afara familiei. Poate e diferit.
Eu: Și el vrea? Incredibil. Săraca de ea…
El: Păi nu, că și ea e de acord. Acum că am plecat toți de-acasă, e bine să fie mai multe persoane în jur. Că sunt bătrâni și au nevoie de ajutor.
E normal. Dacă tot iei pe cineva în casă, măcar să te și căsătorești. Ia să o sun eu pe duamna Mariana să-i fac o surpriză.
