Tocmai ce-am fost la manichiură, la prietenele mele asiatice. Întâi m-a preluat o tânără de vreo 18 ani și tot atâtea kg, care își tot măsura mâinile cu ale mele și după râdea. “You big hands”. Ei na, găsești? După ce mi-a zis asta de trei ori, am vrut și eu să-i zic “you small brain”, dar “I good heart”, așa că am tăcut. Și pt că se aglomerase, venise și șefa lor pe salon. Întâi mi s-a părut că-mi face cu ochiul, dar până să o iau personal, am văzut că le făcea și celorlalți. Și chiar destul de des. La fiecare 4 secunde, ca să fiu exactă. Că am numărat. one mississippi, two mississippi…
Și patroanca asta s-a băgat să mă dea ea cu ojă. Un masacru. Că atunci când clipea zbuciumat, dădea pe lângă de zici acum că mi-a făcut Stevie Wonder unghiile.
Și uite așa, nu știu de ce, întâmplarea asta mi-a adus aminte de o întrebare importantă adresată într-un salon bucureștean de lucs: dacă ai mâna ruptă sau dacă ai doar o mână, plătești jumătate de preț la manichiură? Răspunsul este nu, preț întreg. Nu se știe niciodată când o să aveți nevoie de informația asta. Cu plăcere, e ok.
