vineri seară, în Londra, am luat cina singură și am făcut ce îmi place mie mult: m-am uitat la oameni.
de cum a intrat, mi-a atras atenția acest domn. era clar că e de-al casei. s-a așezat la bar și imediat a primit un scotch cu gheață.
avea ciorapi roz pal, perfect asortați cu ținuta.
rotea paharul în mână cât să fie atinsă de gheață fiecare picătură de lichid, ca și cum el inventase naturalețea. un om născut nu cu un silver spoon, ci cu un întreg serviciu de silver spoons.
potrivea în furculiță the perfect bite. băi, cum ținea tacâmurile. ținea tacâmurile ca și cum venise pe lume cu ele în mâini. cum mesteca mâncarea, de parcă timpul în lume era potrivit după fiecare înghițitură. cum își ținea capul drept. cum zâmbea constant și sigur pe el. câtă demnitate dintr-o singură privire. era un manual de bune maniere. n-am putut să îmi mai iau ochii de acolo.
a petrecut toată seara singur, iar atunci când am trecut pe lângă dumnealui la plecare, m-am oprit și i-am spus:
-dacă o să scrieți o autobiografie, mi-ar plăcea mult să o citesc. cred că ați avut o viață foarte interesantă.
ochii i s-au umplut instant de lacrimi.
-I did have an interesting life.
mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit.
un mic reminder că niște cuvinte bune nu strică niciodată. indiferent dacă oamenii locuiesc într-o garsonieră sau într-un palat. #altnivel #băibăiatule
p.s.: fețele sunt blurate pentru că nu le-am cerut acordul pt poză
