L-am regăsit azi, după 6 ani de zile în care nimeni din familie nu prea a mai îndrăznit să-l atingă. E al bunicului.
Așa ne-a crescut pe toți 5 nepoții, cu cântece în fiecare duminică după amiază. „Valurile Dunării” era „bucata” lui preferată.
Mă uit la acordeonul ăsta și parcă-mi retrăiesc toată copilăria. Azi am ascultat „Valurile Dunării” pe YouTube, dar am bătut măsura din picior așa cum m-a învățat tata.
