Roxana Lupu a fost prima mea prietena. Din presa. Primul meu reportaj jurnalistic, la EVZ, cu ea l-am trait si scris. Habar n-aveam de capul nostru. Mai ales eu. Primul meu drum lung ca sofer, cu ea l-am facut. Printr-un mare noroc inca suntem aici. Si ar trebui sa-mi multumesti, Rocsen, pentru ca altfel n-ai mai fi avut ocazia sa participi, sambata, la Iron Man si sa-l termini pe locul III. Ce te-ai fi facut tu fara mine?
Sunt atat de mandra de prietena mea cum nu va pot spune. Ceea ce a reusit ea, pe 21 iunie, mi se pare inuman, dincolo de imposibil. Inot 4 km, bicicleta 180 km si un maraton. Toate in aceeasi zi. Cam cata vointa si putere sa ai? (a invatat anul trecut sa inoate)
Pentru mine, e greu chiar si sa-mi imaginez asa ceva. Mai ales atunci cand as putea fi, cu usurinta, imaginea sedentarismului in Romania. Dar nici Roxana nu era vreo mare sportiva cand ne-am cunoscut. Asta chiar imi da incredere ca orice iti propui, e posibil. Ea a putut.
Chapeau, Rocsen!
