aseară, la mega-ul de pe raza domiciliului, o singură casă deschisă și o coadă imensă. după 10 ore de întâlniri și treburi, mă grăbeam și eu spre casă, să prind copilul treaz.
la selfpay, nimeni la cele două stații, așa că am pus repede produsele la una, doar ca nu mergea. mă mut rapid la cealaltă, deja iritată că din cauza capitalismului și a tehnologiei nu ajung la timp la copil. ce bine, nu merge nici stația 2.
o chem pe doamna de la pază, că arătase anterior competențe în domeniu. se pare că nu le avea. la stația 1, vine un domn, dar stația fusese deja blocată de mine cu succes. îi explic și lui că nu merge, că să cheme, domne, pe cineva să rezolve, că e chiar imposibil așa ceva. oamenii de la coadă mare se uitau la noi, noi tot discutam blocajul și cum ne vor ăștia de la mega răul. după câteva minute, se ridică singurul casier care servea ditamai coada și vine la noi. îi spun și lui cum nu merge și ce-ar fi de făcut să scoatem diavolul din selfpay.
domnul casier: duamnă, le-ați plătit?
eu: cum să plătesc dacă nu pot să scanez nimic?
el: atunci de ce le-ați pus unde se pun produsele scanate? trebuie să le puneți aici, unde scrie “pune aici coșul de cumpărături”.
eu: aaa…
băi, mi-a fost o rușine de oamenii ăia, dar când te faci mic de la 1,87 m, tot mare rămâi. a început lumea să râdă, așa că atunci când am bătut 6 chifle în plus, n-am mai îndrăznit să chem pe nimeni la rectificare.
și m-am mai și supărat în sâmbăta trecută când o Duamnă s-a băgat în fața mea la o cafenea și când i-am zis calm că sunt și eu la rând, mi-a zis că e clar că sunt o frustrată d-aia care are nevoie de terapie pentru că îmi gestionez foarte prost emoțiile. cred că era clarvăzătoare. #băibăiatule
