am fost duminică cu tata la o măcelărie de la noi din sat. coadă de vreo 30 persoane. ne-am așezat la rând și oamenii se plângeau de timpul de așteptare. totul era în glumă, duamnele vânzătoare le răspundeau, era foarte mișto atmosfera, de oameni care se cunosc de-o viață.
în magazin a intrat și un fost domn profesor de la liceul din sat. are peste 80 de ani acum și când l-am întrebat ce mai face, a zis că are două vești: una bună, una rea. aia bună că nu-l doare în același loc de două ori, iar aia rea că încă nu vrea să poarte costum și pantofi noi.
i-am oferit locul nostru la rând, nu foarte avansat, dar #câtdecât. a refuzat politicos, dar o duamnă vânzătoare a preluat din mers și a strigat:
– domn’ profesor, haideți în față!
– nu, nu, aștept. unde să mă grăbesc?
așa că au început să strige toți oamenii din magazin:
– haideți, domn’ profesor, haideți, vă rugăm.
omul a refuzat inițial, după care a mers în față, în uralele oamenilor. dacă nu se ducea, cred că îl luam pe sus, pe brațe, ca pe Michael Jackson.
când a plecat, mi-a zis râzând:
– să ajungi să te bage lumea în față… ăsta nu e semn bun.
i-am zis toți, în cor, ca la școală, “bună ziua”, atunci când a ieșit.
domn’ profesor ne-a fost profesor tuturor celor din magazin, cu vârste între 20 și 70 de ani. s-a emoționat și dumnealui, dar și noi. a fost un moment cam frumos, în care am înțeles ce înseamnă să fii cu adevărat influencer într-o comunitate. 
Later edit: câțiva consăteni m-au făcut atentă că domnul profesor are peste 80 de ani, nu 90, așa că am modificat în postarea inițială. mulțumesc.
