ieri am căzut ca proasta pe stradă, în drum spre o întâlnire. vorbeam la telefon și mi-a luat Dumnezeu simțul scărilor. în public, între Vacamuu și Rue du Pain. doar nu era să cad ca începătorii undeva discret, să nu mă vadă nimeni. bine, când cazi de la 1.87 m e și cam greu să cazi discret.
așa. vorbeam la telefon și mă luasem cu conversația destul de tare. atât de tare, încât am continuat să vorbesc de pe asfalt. vreun minut am stat pe jos cu telefonul la ureche. m-am trezit brusc.
eu: băi, cred că am căzut.
el: aoleu! și nu te poți ridica?
eu: ba da, dar stai un pic, nu închide.
m-am ridicat și am continuat să vorbesc.
pantalonii rupți în genunchi, palma stângă julită, cotul drept la fel… ce să mai… era sânge peste tot. am glumit.
m-am dus la întâlnire și m-am gândit cam cât de tare s-o fi rugat mama să mă mărit, de mă trântesc Ăștia deja de pământ, nu mai e doar o simplă împiedicătură, ca la 20 de ani. în tradiția populară, adică de la mine de la țară, când cazi, ca femee, e semn că te măriți. mă rog, semne am mai avut.
p.s.: mulțumesc, Alexandra, pt primul ajutor 🙂
