se deschid ușile liftului și intră un bunic cu nepotul. ăla mic, fiert pe conversație.
-ce faceți, mergeți și dvs la 0?
-da.
-uite, bunicule, e apăsat deja pe 0.
-bunicul dă din cap.
-ați plecat în oraș?
-da.
-și noi la fel. pe mine mă cheamă Vlad. noi suntem familia Popa.
-îmi pare bine, Vlad.
-ea este girafa mea.
-îmi arată plușul din mâinile lui. se deschid ușile liftului și coborâm.
-am ajuns la 0. dvs aveți girafă?
-n-am, dar imi ziceau copiii la școală ”girafa”.
-eu am 4 ani și 3 luni. să mai veniți pe aici, să ne mai întâlnim. paaa.
-îmi face cu mâna și pleacă. îi urmez la pas mic, să nu-i prind din urmă. mă vede.
-bunicule, stai să o așteptăm și pe doamna care nu are jucărie. cum vă cheamă?
-Andreea.
-și atât?
-Georgescu.
-eu sunt Vlad Popa. noi suntem familia Popa. Andreea Georgescu. nu vă schimbați numele?
-nu prea curând.
-mama și l-a schimbat. pe ea o cheamă Maria, dar acum nu mai e Popa, e Zamfirescu.
-am înțeles.
-duminică a fost în oraș cu fetele și a făcut bunica prânzul. am mâncat toți acasă. ea a venit mai târziu.
-am înțeles.
-dvs ați fost acasă duminică?
-am fost și eu în oraș.
-atunci înseamnă că o cunoașteți pe mama.
și-a luat la revedere din toată inima, se vedea că mai avea lucruri să-mi spună. bunicul n-a zis o vorbă, avea părul lung, alb, strâns în coadă. am înțeles de ce avea părul alb. #băibăiatule
