Ziua 1: Deszăpezirea masinii
M-a prins iarna nepregătită, cu mașina parcată pe un mare bulevard. Zăpada de pe mașină e chiar fun, cea aruncată de utilaje, not so much.
Deszăpezesc mașina cu ochii în patru, la propriu, după niște tineri cu lopeți. Cum nimic nu e întâmplător, îi și găsesc. Doi. Aveau și o fetiță de vreo 10 ani după ei.
50 de lei. Cam mult, dar accept.
Încep să dea zăpada. Pe mașina de alături.
– Domnilor, nu e ok. Haideți să găsim o altă variantă!
– Stai, doamnă, liniștită! E mașina lu’ nea Titel de la 4. Îl știi, tati, pe nea Titel?
Copilul confirmă. Îl știa pe nea Titel.
Insist totuși, că mi-e frică de karmă. Între timp, mi-au spus povestea vieții lui nea Titel, 70 de ani, văduv, foarte bolnav, amărât săracu’, scoate mașina (un Matiz verde praz) doar primăvara și când nu plouă. Să stau fără grijă, că nu mai iese până prin aprilie.
Ooook.
– Auzi, doamnă, da’ nu-mi dai să-i iau și lu’ asta mică ceva? E silitoare, merge la școală.
Îi dau, păi ce, nu-i dau eu? În total 100 de lei. Da, știu.
Am lăsat mașina acolo, să fie pregătită pentru de dimineață.
Ziua 2: Redeszăpezirea mașinii
Merg pe la ora 9 la mașină. Ce să vezi? Dădu-se primăvara în nea Titel. Mașina lui nu mai era parcată lângă a mea, iar toată zăpada, nu-i așa, era, din nou, în spatele mașinii mele.
Ce să și faci? Am râs până au apărut, întâmplător, niște domni cu lopeți care s-au oferit, bineînțeles, să mă ajute. Deși nu îl știau pe nea Titel, mi-au cerut și ei tot 50 de lei.
Later edit: Astă seară n-am putut pleca de la birou spre casă cu mașina. Cineva a deszăpezit și m-a blocat. Nea Titel, te rog eu, iartă-mă!
#noapteamintii
