Când sunt pe lângă casă, îmi place să iau oameni „la ocazie”. Le spun, invariabil, aceeași glumă: că sper să fie totul în regulă, că de când au schimbat nenorociții ăștia sistemul la permise n-am mai apucat să dau de carnet, dar că sunt atentă la drum și nu prea am făcut accidente. Nu râde nimeni, așa cum nu a râs nici domnul de azi.
Când mirosul din mașină a devenit apăsător, i-am spus:
– Cred că a intrat de afară. Să știți că nu e de la mine.
– Nu. E de la mine. Mi-a dat cumnatu’ niște brânză și ca să țină mai bine mi-a pus și niște zer în pungile astea. Cred că a început să curgă.
De data asta nu am râs eu.
