Andreea Georgescu

Când m-am trezit de dimineață, primul lucru care mi-a venit în minte a fost numărul lui Avogadro. Îl și folosesc frecvent: 6,022 x 10 la puterea 23. Mi-a tot sunat așa prin cap toată ziua, iar acum, mi-am amintit de o oră de chimie din generală:

O colegă era la tablă și domnul Apostol, proful nostru cu umor sec extraordinar, a întrebat-o de numărul ăsta. Săraca nu prea știa, dar se uita cu ochii plini de speranță prin clasă. Și se tot auzea încet: ”șase, șase”, în ideea că-i zicem începutul și de-acolo preia ea. Numai că n-a înțeles jocul și a zis direct:

– Șase!

La care proful s-a aplecat peste catedră și i-a zis șoptit:

-Cine vine?

Am râs cu toții, mai puțin colega care a și primit un 6. Altfel, dacă mâine mă trezesc cu vreo limită, integrală sau delta de calculat, promit să rezolvăm împreună.

mi-e greu să sharuiesc asta, din foarte multe motive. cele mai multe legate de problemele mele la cap. apoi postură pe scenă, ritm, pauze și emoții. emoții d-alea rele de tot. apoi, m-am gândit că oricum e public, în sală au fost spre 1000 de oameni, așa că e cam târziu să-l ascund.
a fost greu, dar unul dintre cele mai frumoase și onorante momente să fiu pe scena TEDxBucharest. mi-e foarte drag că am vorbit despre Carmen, chiar dacă știu că nu-i va fi ușor lui Horia Ghibutiu să vadă asta. ❤️
mulțumesc mult, Raluca Mihaila, Ionut Andrei Maierean și Andrei Dinu pentru încredere și pentru că ați râs încă de la prima repetiție a speech-ului. 🙂 energia din timpului evenimentului, dar și sutele de oameni cu care am vorbit după, m-au făcut să mă simt ca un superstar. vă mulțumesc din inimă. ați fost cu toții #altnivel.

La terapeutul meu mai merg și alți doi prieteni. Pe ei i-a anunțat că nu poate azi, că e fuarte răcit. Mie nu mi-a zis nimic și a ținut ședința online, deși îi era rău.
Mă bucur să văd că au prioritate cazurile grave.

#băibăiatule

îi sun pe ai mei.
eu: ce faci?
tata: chinuit.
eu: de ce?
el: cu viața asta. e un chin câteodată.
eu: ei, mai ai și tu puțină răbdare, că măcar nu mai durează mult.
el: știu, știu, dar nu mă grăbesc.

Azi am mers cu doo Bolt.

Primul mi-a povestit despre cum a pierdut 9000 eur de la nu stiu ce patron de mașini și s-a certat cu nevasta din cauza asta. Și nu se mai implică personal în business, că e instabilitate. Și nu chinejii au adus virusul, cum zice presa, ci Trump. Că e om rău, dar și fricos, ”nu e bărbat adevărat”. Noroc că a venit Biden, că are altă stofă, alt om, alt suflet, e pentru oameni, politician bătrân (literally), o să fie bun și dă americanilor joburile înapoi. Plus vaccin, că a lucrat chiar el la un vaccin cu niște doctori. La cât de repede conducea, cred că aștepta, din clipă în clipă, să intre live la CNN și nu voia să-l prindă Anderson Cooper la semafor la Aviatorilor.

Al doilea a moștenit o casă la țară, la 27 km de București. Are grijă de ea mama lui, că o are de la soacră-sa. Adică bunica lui care a murit în februarie. Păi dacă ar vedea ea că a ajuns noră-sa să aibă grijă de casă… Oricum, a căzut ieri în curte, a alunecat pe frunze umede. Probabil blestemele… Și i s-a umflat mâna de la cot la umăr. Mi-a arătat exact cam pe unde. Și acum nu știe ce să facă cu casa aia. Că și lui îi place, dar e greu de întreținut. Și nevastă-sa nu vrea să meargă acolo, deși nu înțelege de ce, că ea e fată de la țară. A luat-o de la sat. Crede că o dă. ”Pe nevastă?”, întreb eu. Nu râde. ”Casa. Casa mă gândesc să o dau”. Bine, e mult mai clar acum. Și maică-sa suferă, dar chiar înainte să mă ia pe mine, a dus o handbalistă și ea i-a recomandat ca maică-sa să facă niște împachetări cu săpun de casă și folie alimentară. Că și ea a pățit când avea 7 ani, înainte de un meci mai mic, și așa i-a trecut. Mă rog, acum e tristă că a părăsit-o iubitul și aveau planuri de sărbători. Poate se împacă, ea era de treabă, dar cine știe ce o fi făcut el, că nu i-a spus și i-a fost rușine să o întrebe. Dar dacă se mai urcă la el în mașină, e decis să lase bunul simț deoparte și să afle ce s-a întâmplat între ei. Handbalista, nu maică-sa. Cred.

Pe niciunul nu l-am întrebat nimic. Am zis ”Bună ziua” și atât. Aici am greșit. Cred că e mult mai avantajos pentru ei să facă Bolt, decât să meargă la terapie. Că te și ascultă toată lumea și îți mai dă și bani. Numai avantaje!

Conversație cu un prieten(ul) de culoare:

Eu: Cred că fac vaccinul antigripal. Vrei și tu?
El: Nu. Eu nu fac gripă.
Eu: Cum să nu faci?
El: ]n 5 ani de când sunt aici, nici măcar n-am răcit.
Eu: Deci n-ai avut niciodată gripă?
El: Nu, gripă niciodată. Doar malarie am făcut de câteva ori. Cred că 8.

Azi am fost la service că se auzeau doo zgomote în mașină. Cel din față e de la ceva cu -or la final, stabilizator/flotor/motor, în genul ăsta. Cel din spate de la o cutie de Pringles lăsată de un pasager în portieră.

Deci nu sunt japonejii de vină că fac mașini pruaste. Mai e și eroare umană locală.

Noi eram prin curte. Trece un vecin.

El: Ce faceți?
Tata: Uite mai stăm de vorbă. Tu?
El: Alerg tot timpul. Treabă mereu. N-am timp nici să mor.
Tata: Ei, lasă că-ți faci tu.

Noi am râs. El nu părea.

Am fost până lângă casă să văd tuamna și iar l-am întâlnit pe Gheorghe. Tot cu caprele. Acum nu mai purta sacou, era pe casual, de weekend. Am stat de vorbă cu el vreun sfert de oră și era tot bine. Nu s-a plâns o secundă despre nimic, totul a fost pe pozitiv. Și ce dacă vine iarna? Ce, n-a mai fost iarnă? Are fân pentru capre, mai face și mături dacă trebuie și le vinde. Are el cu ce să-și ocupe timpul.

#băibăiatule, am rămas iar cu gândul la el și la liniștea cu care supraveghea, de la distanță, caprele. Ca și cum nimic nu-l putea aștepta mai bun în lumea asta. Era fix acolo unde trebuia să fie. Și ce sentiment mișto trebuie să fie ăsta. ❤️

Am văzut că e pe trend să împărtășești experiențe cu politiști care te opresc în trafic. și am și eu o poveste în care m-am simțit abuzată. În sensul că ei au glumit cu mine și eu am fost proastă.
Noapte de toamnă, acum 5 ani, pe Căderea Bastiliei. M-a oprit poliția cu girofarul. fancy.
El, se prezintă regulamentar, îmi cere actele: E o seară frumoasă, nu?
Eu: Da, e frumoasă.
El, calm: E destul de întuneric.
Eu încerc o glumă: … așa au început să fie serile în ultima vreme.
El nu râde: Am venit după dvs de la Romană.
Eu: Am trecut cumva pe roșu? Că nu-mi dau seama unde…
El: Nu, nu. Aveți ochelari. Sunt cu infraroșu?
Eu, noaptea minții: Nu, sunt normali.
El: Și-atunci cum vedeți să mergeți cu farurile stinse?

Aaa, farurile. Păi da. Încep să râd și să-i spun cum mașina e nouă și i-am dat-o lui Vasiliță, băiatul care are grijă de ea, să o ducă la pus cauciucuri de iarnă și că probabil a umblat el la butoane, că înainte era setată pe automat și eu nu mi-am dat seama acum că sunt oprite. Era complet dezinteresat, săracul, de diareea mea verbală.

El: haideți să le pornim atunci!
Eu m-am apropiat de volan și mă uitam ca pruasta la toate manetele, real curioasă să descopăr de unde se aprind luminile, în timp ce vorbeam non stop despre Vasiliță și cum mi-a oprit el farurile.

Și în timp ce gura nu-mi tăcea, iarba nu-mi plăcea, văd cum intră o mână discret prin geamul deschis și învârte de un buton.

El: Ia uitați! O minune, s-au aprins.

Îi mulțumesc, îmi cer scuze jenată și mă lasă sa plec cu promisiunea că o să-l rog pe Vasiliță să-mi explice cum să folosesc mașina.

El: Semnalizarea știți unde e, da? (râde) Haideți, seară bună!

Dau semnal stânga, regulamentar și plec. La semaforul cu Iancu de Hunedoara, mașina de poliție se oprește paralel cu mine. Îmi face semn să las jos geamul, la care șoferul, colegul tipului care mă oprise, îmi zice:

– Și, ce spuneți? Se vede mai bine acum, nu?

Am râs și eu și ei și am plecat mai departe. Dar sper să nu mai fiu abuzată în halul ăsta de poliție, că-mi dă direct pe self-esteem.