eu: aș vrea să stau în casă. nu prea mi-e aminte să mă duc.
marele gânditor Costin Giurgea: du-te! decât să stai în casă și să te urăști pe tine, mai bine te duci acolo și-i urăști pe alții.

words to live by. #altnivel

Și cât ne bucuram noi de duminică, pe un om de la frate-miu de la țară, l-a luat Salvarea. întorcea fânul, iar sub o pală de iarbă a găsit un șarpe. întâi a țipat. omul. după care a început lupta.
Prins în entuziasmul momentului, omul și-a înfipt singur furca în picior. șarpele a fugit, dar numai după ce și-a dat seama cât de periculos e omu’, dacă și-a făcut întâi lui asta.

aseară, pe la 9:30, zic să văd filmul nou al lui Tarantino. cinema-ul de la Union Square e la vreo 15 min de mers, deci am avut timp să mă apuce gândurile (foarte rare) despre cum să fac economie. așa că, într-un moment de noaptea minții, am decis să mă duc să iau mâncare și băutură de la Whole Foods, care e chiar vis-a-vis de cinema. #zisșifăcut
am zis că o să cumpăr două – trei chestii și le bag în geantă. am plecat de acolo cu o pungă mare de hârtie. la coadă se stă pe mai multe culoare, că e lume civilizată, și te anunță robotul la ce casă să mergi. se aude tare:
“cashier number 20 is now free”. eu eram în lumea mea, când m-a bătut domnul din spate pe umăr:
el: hey lady, number 20!
eu: what?
el, în timp ce îmi arată un doi la o mână și un zero la cealaltă zice: 2 and 0. do you understand?
americanii, mereu drăguți. așa… iau papornița și traversez la cinema. la momentul verificării biletelor, un domn latin, la 1,60 m, zice blând:

-any food from outside?

eu, cu corpul delict în mână, răspund timid:

-yes.

a, păi nu pot intra. stai, domne, așa, că las punga aici, vreau la film. nu, nu, că trebuie să vorbiți cu managerul. oook. vorbim, păi nu vorbim, fi-mi-ar capu’ de român zgârcit… 🤦‍♀️
și îmi zice să-l urmez. eu 1,87 m, el nu. eram o imagine tare frumoasă. oamenii cinstiți stăteau la coadă să ia mâncare din cinematograf. eu treceam printre ei cu capul plecat, în timp ce domnul latino tot repeta tare în cască “we have a food issue. food issue. someone brought food in”. deja devenisem un paria al cinefililor. ajungem la manager, venit între două case să vorbească cu mine.
el: what seems to be the problem?
eu, cu cea mai joasă voce din lume: I have food from outside.
el: sorry, can you please repeat?
eu, deja obosită de presiunea secretului, zic din toată inima: I brought food from outside.
s-au întors toți oamenii să mă privească în ochii zgârciți și goi. și managerul, blând:
el: don’t worry, you’re fine. I hope you’ll enjoy the movie.
îi mulțumesc și sub presiunea ochilor de la cozi am comandat și popcorn și cola și snickers și apă și jeleuri. iar am făcut economie. #băibăiatule

Show de stand-up comedy pe Brooklyn astă seară? ✔️
Scuze… show de stand-up de succes? ✔️
Masă după cu un prieten?✔️
Creveți cu sos spicy de usturoi? ✔️
Șampanie? ✔️
Plătit el, că nu sunt chiar pruastă? ✔️
Plecat el întâi? ✔️
Plecat eu cu Lyft (un Uber mai mișto) pool (de săraci)? ✔️
Doi băieți + șofer în Lyft Pool? ✔️
Regurgitat (… se merge și pe educație aici) creveți, șampanie, dar mai ales usturoi în Lyft pool? ✔️
Încercare explicare fenomen digestiv, după scuzele evidente? ❌
Aici simt înțelepciunea vârstei, care l-ar face mândru chiar și pe terapeutul meu. You really have to know how to pick your battles. ✔️

#altnivel 💯

eram la o terăsică pe malul lacului. un prosecco, un pain au chocolat, not too bad. lângă mine, o doamnă la vreo 70 de ani, a venit cu teancul de ziare. pe fiecare dintre ele îi scria numele pe o etichetă albă, peste care dădea delicat cu degetele pline de diamante. elegant. și eu iar mi-am uitat cerceii de la h&m pe cameră… e liniște și bine. ea citește, citesc și eu, că măcar carte am.
și cum stăteam noi așa, la 9 am, se instalează în spatele nostru 4 duamne. #băibăiatule. au început să vorbească. și nu s-au mai oprit. bârfeau, dar nu înainte de a introduce informația prin “it’s not my business, but…”. păi cică una a dat $1200 la Chanel pe un portofel și că ea își dorește un tote Prada, dar încă nu s-a rupt ăla Celine pe care îl are de la ziua ei de anul trecut. hopa! niște sărace de Upper East Side. dintre tuate, a început să se remarce una: sufletul petrecerii. că a chemat ieri babysitter pt câine ca să iasă și ea să alerge, să se detașeze, dar ce: a putut? că n-a putut. s-a luat cu munca și nu s-a mai dus. scuze, dar să fii femeie în UES și să și muncești, îmi pare rău, dar ăsta e semn clar de sărăcie.
și dintr-una într-alta, l-a dat în judecată pe șeful ei pentru hărțuire sexuală. că i-a zis de față cu un subaltern să stea pe genunchiul lui. și o să creadă lumea că ea așa a ajuns în funcția aia. eu zic că poate sta liniștită…
și a ținut o pledoarie despre asta, după care a zis că renunță să se mai îmbrace elegant la birou, că mereu o complimentează lumea pentru eșarfele ei și e clar că dacă se uită la eșarfe, văd și altceva. wink wink.
mă uit la doamna cu diamantele. a închis ziarele și se uită impasibilă spre lac. ce elegantă și distinsă e… a real lady.
și uite-așa, ne ajută Cel de Sus și pleacă astea patru. nu coboară bine scările, că doamna de lângă trage scaunul la masa mea:

-dragă, sunt extenuată. au vb non-stop. nu am putut citi deloc.

eu fac o glumă, ea nu mă bagă în seamă. băi băiatule, și începe o bârfă despre hărțuită, dar d-aia de calitate, fără jenă. pentru ea “nu-ul” din “să nu-i judecăm pe alții” fusese silent.
ascultase și ea tot, ba mai prinsese și nuanțe pe care eu le-am ratat. așa că juma de oră, noi, niște necunoscute cu și fără diamante, am scos pe gură numai nestemate despre alte 4 necunoscute. ba chiar am interpretat și pe roluri. ca niște duamne adevărate.

s-a cam bercenizat și Upper East Side-u’ ăsta, vă spun fără răutate! #altnivel

cutremur în sportul românesc: mă retrag din sportul de performanță. nu că am fost vreodată, dar mi-a spus doctorul ortoped astă seară că trebuie să renunț. a sosit mult temutul moment. adio, medalii! adio, competiții internaționale! important e să nu renunț la visul meu, chiar dacă de data asta va fi din spatele reflectoarelor.

altfel, sper să nu devin o alcoolică, cum se mai întâmplă cu sportivii retrași. oh, wait!

discuție cu un cetățean ieri:
el: asta e înălțimea ta?
eu: da. da’ cum adică?
el: ești prea înaltă. n-ai nimic în picioare?
eu: ba da, teniși. nu vezi?
el: văd, dar am crezut că mai ai ceva pe dedesubt.

#băibăiatule

În avion, pe rând cu mine – doi domni, early 60’s. Două rânduri mai în față, soțiile. Care au și vorbit non stop, dar ăsta e deja pleonasm. Când să se iasă din avion, una dintre duamne strigă:

-Gelu, ia tu gențile!

Omu’ se execută imediat. Ia un troller negru și un rucsac. Când ajunge în fața soției, a întrebat voios:
Gelu: Gata? Ați găsit unde e poarta următoare?
Soția, isterizată instant. Alt pleonasm.
Ea: Ce-s astea, Gelu???
Gelu, pointing the obvious: Gențile, dragă!
Zâmbește către celălalt, liniștit.
Ea: Astea nu-s gențile noastre!!!
Gelu: Aoleu! Așa e.
Domnul celălalt se oferă să-l ajute. Aleargă amândoi înapoi la avion, în timp ce probabil domnului Gelu i se derulau în față toate clipele frumoase și liniștite care vor urma în vacanța începută cu dreptul.
Le-am lăsat pe duamne vorbind despre cum mă-sa nu l-a învățat nimic și că el ar muri în secunda doi dacă n-ar fi ea. Încă o victorie a feminismului, #băibăiatule.

Suntem alături de Dvs, domnu’ Gelu! 💪

la coafor.
ea: se vede că aveți meserie bună.
eu: cum?
ea: da, da, că e părul îngrijit.
eu: a, merci.
ea: îl spălați des, să iasă mirosul, nu?
eu: ce miros?
ea: de mâncare.
eu: miros a mâncare?
ea: nu sunteți bucătăreasă? așa am crezut, că uitați, vi se văd urmele de la căciulă.

nici nu știu ce mai îngrijorător. că încep să chelesc sau că sunt la coafor în Satu Mare. #băibăiatule

#băibăiatule, aseară am avut premiera piesei de teatru. scrisă de mine. și au fost în sală peste 330 de oameni, care au râs cam doo ore. nu am să mai zic (aproape) niciodată că aici nu prinde umorul meu (ușor) edgy. mă rog, foarte edgy. poate prea edgy uneori, dar e bine să nu fim rasiști. revenind, a ieșit destul de bine pentru cineva care nici măcar nu se ocupă cu asta.

și pentru că nu m-a întrebat nimeni, mă bucur să vă spun că e bine să ai alături oameni care să creadă mai mult decât tine că poți face ceva. și oameni cu care să faci orice. vă mulțumesc tuturor. încă nu-mi vine să cred, dar e posibil să fie #altnivel.

p.s.: actorii, regia, decorul, muzica, producătorii, costumele, grafica, imaginea și totul au fost cât de cât perfecte, cum ar zice Grinch. plus că mă bucur că am ajutat-o și pe Duamna Oana Pellea să înceapă o carieră în teatru. sper să-i iasă, că s-a descurcat binișor.