cred ca am ajuns in rai. ma rog, e doar o baza de us marines, dar de la mine asa se vede.
#uauauiua
am 30 de ani, nu sunt casatorita, nu am copii, sunt antreprenor si calatoresc singura. motive suficiente pt autoritatile locale sa ma double check every damn time. ma pun sa promit ca nu am venit aici nici sa raman, nici sa ma marit. acum eu de ce sa-i mint?
dupa discutia de miercuri:
el: unde ai escale?
eu: amsterdam si detroit.
el: cat stai in amsterdam?
eu: nu!
Dragos loveste din nou.
pentru ca nu am raspuns unui mail primit joi, domnul respectiv a revenit si m-a intrebat daca am fost in zborul germanwings.
romanian business manners
rar am intalnit oameni atat de money oriented precum Cristina Damian. chiar si cand i-am facut poza, cred ca tot despre bani povestea. posibil ca asta trebuie sa faci cand vietile a mii de oameni sunt influentate dramatic de sprijinul pe care il primesc de la United Way Romania. e director executiv acolo, dar fix genul ala care te face sa intelegi ca ceea ce e putin si neimportant pentru tine, e suficient pentru a „cumpara” zambete.
e misto tare sa fiu pe langa ea si echipa ei, si sa le vad cum tranzactioneaza pentru sperante si bucurii.
#oamenimistocunoscutiin2014
cand si-a facut mama cont pe fb, instructiunile au fost clare: nu interactionezi nici cu mine, nici cu prietenii mei. ea si mai vehementa: „doamne, mama, ce treaba am eu? ma uit, nu apas pe nimic.”
prima zi de activitate, acum vreo luna. ea imi da like, eu o sun.
-ce ti-am spus eu sa nu-mi dai like?
-pai tu de unde ai vazut asa repede?
-va vad pe toti. nu imi mai da like-uri.
-nu mai dau.
azi imi scrie Alex Dona :
-XY e mama ta?
-da. ce-a facut?
-acum suntem prieteni pe fb.
-te-a cerut ea, nu?
-da.
o sun pe mama.
-ce faci? esti la computer?
-da. ce, m-ai si vazut?
-eu nu, dar l-ai cerut in prietenie pe un prieten al meu.
-aoleu! sa-i ceri scuze din partea mea.
sunt pregatita pentru urmatorul nivel: sa-mi posteze pe wall o poza nud din copilarie cu textul “fata frumoasa a lu’ mama”. #haicasepoate
pe toata durata campaniei electorale din turul doi, am facut un experiment pe facebook, sa vedem cam cum ne influenteaza “realitatea” politica.
am creat un cont fake al unui average joe local, pe baza datelor demografice. l-am imprietenit cu oameni reali din toata tara, cu diferite afinitati politice, l-am lasat sa comenteze, sa recomande, sa “abuzeze” de like-uri.
doua dintre colegele mele, una de la cluj, cealalta din bucuresti, au urmarit cateva ore bune, zi de zi, ce se intampla pe facebook atunci cand apreciezi un candidat mai mult decat altul. initial am avut un plan, pe care l-am tot schimbat, in functie de surprize.
e interesant, mai ales de cand am “parasit” cluj napoca si ne-am mutat interactiunile doar pe bucuresti.
#matrixfrate #teasing
intalnirea incepe la 12:30, asa ca daca tot am ajuns mai devreme, deschid laptopul. imi pun castile si dau drumul la muzica. nu se aude bine. dau mai tare. tot nu e bine. dau si mai tare. niste domni se uita la mine. incredibil ce-nseamna, domne, un ruj rosu. zambesc cat de discret pot.
domnul de langa mine chiar devine insistent si imi face semn. imi dau castile jos, ca o doamna, si muzica mea se auzea puternic in toata cafeneaua. nu intrase bine mufa.
#sanefacemderasinoricesituatie
#nunuascultammanele
in 11 ani de bucuresti, nu mi s-a spus „saru’ mana” cat azi, intr-o ora de mers pe la mine prin sat. practic niciun copil nu m-a sarit.
tuturor le-am raspuns cu „buna”, ca nu imi venea sa zic „sa traiesti!”. pana la un moment dat, cand mi-am facut curaj, si i-am spus unuia: sa cresti mare.
normal ca mi-a si raspuns. „da, dar nu asa ca dumneavoastra!”
macar mi-a zis dumneavoastra. era loc si de mai rau.