Andreea Georgescu

aseară am fost la o petrecere cu un prieten român, un turc și un mexican. cum stăteam noi în jurul șemineului, vine o duamnă să ne întrebe dacă am găsit un cercel. ea: cred că l-am pierdut aici.eu: nu vreau să acuz pe nimeni, dar îl bănuiesc pe mexican.s-a schimbat lumea la față. turcul, ușor panicat: nu mai glumi. nu mai zice nimic, lumea e sensibilă aici. și din momentul ăla, probabil pentru că nu voia să stea la bătaie, cum vorbeam cu cineva și mă însuflețeam să fac o glumă, îmi șoptea rapid: nu, nu, nu zice nimic, spune-ne doar nouă, dar încet. iată că și după sute de ani, turcii încă mai cred că pot să ne spună ce să facem. #băibăiatule

gluma cu care încep mereu la stand-up e aceeași de 5 ani. tre să zic ceva să înțeleagă lumea că nu sunt din localitate. am vrut să o schimb, că m-am plictisit de ea, chiar dacă aduce good laughs. după care miercuri, înainte de spectacol, m-am decis să o mai folosesc, cât încă mai e de actualitate.“I’m from Romania, a very nice country in Eastern Europe. I got asked if Romania is part of Russia and I said no. Not yet.”#altnivel

au trecut aproape doi ani de când am făcut ultima dată stand-up aici. m-am minunat toată ziua de cât de multe emoții n-am, de cum scriu glume noi pe bandă rulantă și cum le livrez rapid și sigur. când am ajuns la Eastville, a fost puțin overwhelming să văd că e full house. dar tot n-am avut emoții. am interacționat cu zeci de comedians și mi-am repetat în gând set-ul, în timp ce vorbeam cu ei. emoții zero. vine host-ul, Jeremy, să se prezinte și să-mi zică să fiu ready, că intru următoarea. da, dragă, ce ne agităm așa? nicio emoție. mă prezintă, ajung detașat pe scenă și it hits me. de la emoții 0 am trecut (ușor bipolar) la 100 de miliarde. sute de ochi uitându-se la mine, respirație tăiată, văzut prieteni în sală și încep. abia pronunț în engleză, mă bâlbâi, mă corectez, lumea râde de ce zic, uit următoarea glumă sau parcă asta era următoarea? mă rog, e bine, s-a râs, a fost cam prea bine. it’s good to be back, NYC! #băibăiatule P.S.: le mulțumesc “fanelor” mele Andreea Drogeanu și Cristina Ursache, the most supporting, no matter what

azi dimineață, spre Amsterdam, am avut parte de 3 aterizări, deși am plătit duar una. era o furtunică mare pe Olanda și UK, așa că, de două ori s-a făcut crosswind landing, iar la a treia, a și mers. ca să descriu exact cum s-a simțit din avion, vă spun bancul pe care i l-am spus mamei când am sunat-o să-i povestesc.doi copii cu bunicul.copiii: bunicule, bunicule, mai spune-ne o dată povestea cu rușii.bunicul: păi noi stăteam în vârful dealului, înmarmați până în dinți, ranițele pline de cartușe și grenade. când mă uit în vale, am văzut rușii… m-am c*cat pe mine. copiii: bunicule, dar nu ai zis că aveați arme multe? de ce ai făcut pe dumneata? bunicul: a, dar nu atunci, acum. fix așa și eu. #băibăiatulelater edit: avem și video https://fb.watch/aUpm-0k8md/

am sunat un prieten să-l bârfim pe un băiat. nu numai că nu a participat activ, dar îmi mai și spunea – ”andreea, dar eu nu-l cunosc pe omul ăsta!”. păi ți-am zis eu să-l cunoști? de când ai nevoie să știi pe cineva ca să-ți poți da cu părerea? d-aia e rău că am terapeutul în vacanță. acolo bârfesc pe cine vreau eu și nici nu mă contrazice. dai un ban, dar măcar simți că ține cineva și cu tine. #băibăiatule

tocmai ce am făcut o livrare prin glovo. mergeam pe Mihalache și era un livrator în fața unei intrări de bloc. mi-a zâmbit, mi-a făcut semn că nu aude și mi-a arătat telefonul cu o adresă, apoi ne-am înțeles prin semne să-l ajut.am sunat la interfon, nimeni. am sunat la alt interfon, am explicat situația, am intrat în bloc. am mers cu băiatul la ușa destinatarului. după nici 5 minute de sunat la sonerie și la ușă, niciun răspuns. am zis să plecăm, băiatul mi-a scris pe telefon că trebuie livrată comanda. în cele din urmă, a deschis și omul ăla. – da’ de ce ați venit doi?- mă învață cum e pe traseu, îi zic. nimic. a luat punga, nici mulțumesc, nici la revedere, nu mai zic de bacșis. practic am pierdut timpul degeaba. #băibăiatule

mama a făcut azi niște analize mai sensibile. îl sună pe tata să-i spună că a ieșit totul prea bine. el: ce să mai zic? am pierdut și speranța asta… familia. la nivelul ăsta suntem. #altnivel

am fost până la cimitir să o vizitez o prietenă. și cum stăteam așa, au trecut pe alee o mamă și un copil. ăla mic, max 4 ani, fiert pe întrebări.

el: în poza aia de pe cruce de ce sunt amândoi?

ea: probabil sunt acolo împreună.

el: au murit împreună?

ea: nu știu.

el: au față de bunici în poză. erau bunici?

ea: nu i-am cunoscut. poate au avut.

el: și dacă au murit, unde sunt?

ea: în cer.

el: ce caută acolo?

ea: li s-a terminat viața aici pe pământ și s-au dus în cer.

el: dacă li s-a terminat viața aici, cine le primește acum pensia? nepoții?

așa mi s-ar părea și mie normal, dar nu mi-am permis să intervin.

am fost să-mi iau niște căști și am cerut ajutorul unui băiat de la magazin.

el: vă interesează “to bang”

?ăăă… well… venisem doar pt căști, dar dacă tot sunt aici… arăt cu mâna spre căști, să fie mai clar.

el: da, nu sunt eu aici. îl chem pe băiatul de la “to bang”.

sună.

el: e o duamnă aici, interesată de “to bang”. vii?

trece un cuplu, îmi zâmbesc amândoi. zâmbesc și eu, că duar nu e o rușine să vrei “to bang”. între timp, vine și colegul, cu gura până la urechi. iar asta se vedea pt că purta masca sub nas.

colegul inițial: uite, ajut-o tu pe duamna cu ce model “to bang” vrea.

zice la revedere și pleacă.

eu: colegul dvs e foarte glumeț.

el: nu e. nu știe engleză și așa i-am zis eu că se pronunță numele brandului și să-l zică doar pe primul, că al doilea oricum e prea complicat. ne mai distrăm și noi.

iată un alt avantaj al cumpărăturilor offline. #altnivel

azi am început un tratament. mă sună mama.

ea: cum ești?

eu: uite stau în pat, pe întuneric.

ea: de ce pe întuneric?

eu: păi dacă am halucinații, măcar să nu le văd.

ea: înseamnă că ești bine. pa.

văd că de când a învățat să folosească emoji-urile cu maneliști pe whatsapp, nu mai râde la glumele mele. noroc că nu pun la suflet. #mama