sâmbătă dimineață, recepția unei clinici Regina Maria. Ilaria cu mine.
un tânăr nepalez se chinuia să vb cu domnișoara de acolo. el știa chiar mai multă engleză decât ea, iar el nu înțelegea aproape deloc. mă ofer să traduc, normal.
ea: să meargă acasă și să pună aici în recipientul de urină și să aducă înapoi.
el: mă duc aici la baie repede.
ea: nu la noi la baie.
el: rezolv repede.
ea: nu e voie aici la noi. faci acasă.
el: acasă n-are cine să mă ajute, soția e departe.
ce treabă are soția cu urina? nu judec, traduc în continuare.
el: fac aici.
ea sună pe fixul intern: am întrebat și colegii și e cum v-am spus: nu aveți voie la noi.
la naiba, zice traducătoarea margareta din mine, de ce nu s-o face pipi la ei? dar trăgea Ilaria de mine să mergem, așa că nu m-am implicat emoțional.
el: mă duc acum, fac repede și vin.
ea: nu se poate.
el: stau departe, se strică pe drum.
ea: nu se strică.
de la coada din spate, intervine un domn în vârstă. îi spune calm nepalezului, în engleză: vezi că e un restaurant aici aproape, te duci la ei la baie, îți rezolvi acolo treaba și aduci aici proba. aaa. din gestul făcut cu larghețe de domn, am înțeles că nepalezul, săracul, voia să facă spermogramă, nu urocultura.
încep să cred că ei nu trimit doar bani acasă. #băibăiatule #altnivel
