Andreea Georgescu

m-a sunat un domn meteorolog dupa ce m-a vazut la trinitas tv. cica de doua saptamani ma cauta, inclusiv pe „linkeling”. el urmareste „miscarea la nivel de internet de ani de zile” si mai descarca de acolo partituri pentru cor. voia sa-l ajut sa-si lanseze un site de stiri si sa faca bani din publicitate. i-am zis ca nici macar cel de sus nu mai face asa minuni. m-a asigurat ca n-are cum sa ma plateasca, dupa ce mi-a spus salariul lunar, plus cheltuielile curente. a vazut ca sunt cu frica de dumnezeu si s-a gandit sa incerce, ca paream asa… „un om tare linistit”.

Roxana Lupu a fost prima mea prietena. Din presa. Primul meu reportaj jurnalistic, la EVZ, cu ea l-am trait si scris. Habar n-aveam de capul nostru. Mai ales eu. Primul meu drum lung ca sofer, cu ea l-am facut. Printr-un mare noroc inca suntem aici. Si ar trebui sa-mi multumesti, Rocsen, pentru ca altfel n-ai mai fi avut ocazia sa participi, sambata, la Iron Man si sa-l termini pe locul III. Ce te-ai fi facut tu fara mine?

Sunt atat de mandra de prietena mea cum nu va pot spune. Ceea ce a reusit ea, pe 21 iunie, mi se pare inuman, dincolo de imposibil. Inot 4 km, bicicleta 180 km si un maraton. Toate in aceeasi zi. Cam cata vointa si putere sa ai? (a invatat anul trecut sa inoate)

Pentru mine, e greu chiar si sa-mi imaginez asa ceva. Mai ales atunci cand as putea fi, cu usurinta, imaginea sedentarismului in Romania. Dar nici Roxana nu era vreo mare sportiva cand ne-am cunoscut. Asta chiar imi da incredere ca orice iti propui, e posibil. Ea a putut.
Chapeau, Rocsen!

Feriti-va de oamenii care vorbesc urat cu chelnerii! Cam asta mi s-a reconfirmat astazi.

doi copii stateau cu fundul pe trotuar si se uitau la mine:

-uite baaaa, e invatatoarea ta. ti-am zis sa nu iesi din casa!

-ba nu e, ma.

-ba da, ca are ochelari.

-ba nu e. asta e mai batrana.

e loc de mai rau. puteau sa zica „mai grasa”.

doctorul: diabet aveti?
eu: nu. din pacate.
el: cum adica din pacate? din fericire!
eu: da, sigur, dar ma pastrez deschisa.
cred ca a apreciat, din moment ce le spunea asistentelor „fata asta n-are niciun Dumnezeu”.

„Uitandu-ma pe site-ul dvs am observat ca nu este mobilizat (accesibil pentu telefoanele mobile).”
Cred ca e cazul sa ne mobilizam sa mobilizam site-ul.

Sambata, nea Costica (da, portarul cu care am baut prosecco) era de serviciu. Doi tineri, cu doua sticle de sampanie, verificau adresa de la intrare.
Nea Costica intervine salvator: Mergeti la dra Andreea?
Tinerii: nu, la un prieten.

Asta seara, tot nea Costica de serviciu, de data asta, Cristina Mazilu a venit la dra Andreea cu tort. Iti multumesc ca mi-ai salvat onoarea la bloc si ca ai aratat ca la mine vin si oameni fara sticle.

-Si englezu’ imi tot spunea sa mai pun faina, sa se omogenizeze.

-Mda. Era flour power.

Daca vreau sa-mi dau demisia, trebuie sa ma anunt cu 45 de zile inainte. Sunt curioasa cum voi reactiona la contraoferta.

Din ciclul „am sa mor singura”, glumele mele preferate zilele astea:

1. Si unde mergem? Sa stiu daca pot purta o rochie alba.
2. Ce faci sambata de la 4? E o biserica mica pe Amzei…