12.11.2025

am trimis o propunere de colaborare unui domn de origine turcă, CEO al unei companii.

mă sună:

– Andreea, aș vrea să știi că eu sunt de acord cu costurile și tot, doar că genetic nu pot să accept din prima. trebuie să negociem puțin.

am negociat, dar atât de #umpic, încât a agreat forma inițială. și la mine e genetic să mănânc zilnic. #băibăiatule

08.11.2025

sunt acasă, la Măneciu, și am vrut să merg la manichiură. cum nu știu ceva în zonă, caut pe Google: “saloane manichiură Vălenii de Munte”. sun la primul rezultat, au loc după 20 noiembrie. sun la al doilea:

eu: aveți loc cumva azi la o manichiură clasică?

ea: azi?

începe să râdă. aoleu, ăștia nu or lucra dacă e cu cruce roșie.

ea: în iunie mai avem.

eu: cum iunie?

ea: da, am închis programările pt Paște și luna mai și am început să luăm pentru iunie.

eu: glumiți?

ea: nu glumesc. astea sunt programările.

am mulțumit și am închis.

nu le-am urat succes, că pare că deja au. deci dacă vreți să deschideți vreun business, pare că e vad bun în Vălenii de Munte. #băibăiatule #altnivel

04.11.2025

am fost să iau copilul de la grădi. cât se încălța, a venit și o altă mamă, că era păcat să rămână discuția doar între noi.

Ilaria: mama, unde mergem?

eu: acasă mergem. unde vrei să mergem?

educatoarea: ea a zis că merge la mall și mănâncă ciocolată, apoi bea cafea, iar acasă bea vin.

eu: Ilaria, bei vin acasă?

Ilaria: da. și tata bea. și tu bei.

educatoarea: da, a zis că mama bea vin în fiecare zi.

am râs, au râs și ele, dar e de plâns, că eu nu beau vin zilnic. iar asta trebuie reparat asap, să nu dezamăgesc copilul. #băibăiatule

16.10.2025

la cafeneaua din cartier, mă trezesc într-o discuție de grup în care un domn străin povestește îngrijorat că are niște dureri și că doctori din mai multe țări nu știu de la ce.
eu: partea bună e că măcar sunt șanse mari să aveți o boală numită după dvs.
râd ceilalți, groh groh și eu, domnul nimic. continuă despre un tratament pe care îl face.
eu: pare că și cei de la clinică au luat metoda de pe Tik Tok.
a zâmbit forțat. am aflat ulterior că domnul este unul dintre puținii consultanți din lume căruia îi și iese să transforme companii în unicorni. băi, mi-a fost o rușine de omul ăla! 🤯 dar știți cum e, dacă nu ne poate recomanda inteligența, măcar prin prostie să ne facem remarcați. #băibăiatule
oare d-asta sunt săracă?

15.10.2025

joia trecută am făcut #standup la unul dintre cele mai mari evenimente de banking din RO.
as usual, am scris content specific pentru industrie. sau cel puțin așa am încercat.
well, tough crowd, deși nu mă așteptam.
surpriza a fost la o glumă care zicea așa: “simțul umorului la oamenii din banking e ca o dobândă avantajoasă pentru client. nu poți pierde ceva ce n-ai avut niciodată”.
[insert smile here]
partea interesantă e că atunci când am zis ”dobândă avantajoasă pentru client”, toți au început să râdă și să aplaude. nici n-a mai fost nevoie de punchline.
uneori nici nu e nevoie de glume ca să te considere lumea funny. #altnivel #băibăiatule

08.10.2025

de ziua ciclonului Barbara, aș vrea să ne amintim de fostul meu coleg de la Webspire. în urmă cu câțiva ani, în luna iunie, nu s-a dus la o întâlnire cu un client pentru că ploua.
eu: măcar ai anunțat că nu ajungi?
el: de ce? ei nu văd că plouă?
ce vizionar, #băibăiatule.

26.09.2025

relansare cafenea în cartier. merg cu Ilaria la party, normal. ea tot încerca să se împrietenească cu un câine mic.
stăpâna câinelui, pe un ton aspru, dar sever: să nu pui mâna pe ea. e bătrână și imprevizibilă.
eu: așa zice lumea și de mine.
ea: eu ziceam de câine, pe dvs nu vă cunosc.
a, bine de știut.
mai stăm nițel și printre oameni prietenoși și mă revăd cu o duamnă pe care o mai întâlnisem o dată până atunci.
ea: e copilul tău?
eu: a, nu, o închiriez doar când am evenimente.
ea: pe bune?
eu: da, e un foarte bun conversation starter, ajută mult. vezi? deja vorbim, deci funcționează.
ea: …
eu: vrei numărul agenției?
ea: …
eu: am glumit. da, e copilul meu.
ea: și-atunci de ce ai zis așa?
cred că măcar a treia oară când ne vedem, nu o să mai vb cu mine și sunt foarte mulțumită.#băibăiatule

17.09.2025

la supermarket, pe cartier, aseară. era o duamnă noo la casă. luasem și câteva sticle de Asahi, că nu se știe niciodată când apare o urgență.
Ilaria e în etapa în care dacă interacționezi puțin cu ea, o să îți spună că mama bea vin, iar tata bere. ce să și învețe de la noi?
Ilaria: mama, nu mai veau bere, veau vin.
eu: bine, Ilaria.
duamna casieriță: bea???
eu: da. dar nu acasă, doar la grădiniță.
ea: îi primește cu băutură la grădiniță?
eu: știți cum e la astea private…
ea: să îi lase să bea de la vârsta asta… așa mici.
eu: ce să facem? asta e.
ea: și ceilalți părinți ce zic?
eu: păi noi am început să îi dăm că dădeau și ceilalți.
ea: nu mai există niciun Dumnezeu.
i-am zis de câteva ori că am glumit, dar părea că nu mă crede. ajutăm și noi la fake news-uri cum putem. 👀 #băibăiatule

11.09.2025

întâlnire cu un prieten afro-american, peste ocean.
el: ce bei aici?
eu: negroni.
el: how dare you?
am început amândoi să râdem ca proștii. barmanul, mai alb ca mine, s-a blocat. simt că s-a activat egalitatea și dreptatea pe el.
barmanul: de ce ați spus numele cocktail-ului pe tonul ăsta?
eu: așa se numește.
barmanul: dar nu e ok.
prietenul râde ca prostul în continuare.
eu: dar cum să-i spun?
barmanul: cumva să nu-l jigniți.
el: e ok, nu sunt jignit, așa râdem noi. eu am glumit, eu am făcut gluma asta. e ok.
barmanul: nu e ok să râdeți de asta.
așa că i-a cerut și el tot un negroni.
barmanul către mine: see what you did?
am început să râdem cam tare și nu și-a mai bătut capul cu noi. #ninonino
#băibăiatule

08.09.2025

gata, ați scăpat de spam. cu show-ul de aseară de la New York Comedy Club, închei distracția din NYC și mă întorc acăsică.
8 spectacole în 8 cluburi de comedie diferite, în 6 zile, nu e chiar rău.
aseară I killed it again bine de tot, mai ales că am avut câteva glume noi pe care le-am testat spontan într-unul dintre cele mai faimoase cluburi de comedie din lume. rezultatul? cred că am stat peste o oră după show să vb cu oamenii din public, nu cred că mi-a scăpat unul. plus că am primit și promisiunea fermă a unui domn afro-american că în cazul în care se întâmplă ceva și România e atacată, vine personal să lupte pentru noi. prevăd și o carieră în diplomație. 🙂
domne, e incredibilă cultura pe care o au americanii pt comedie și respectul lor pentru comedianți. iar comedianții știu foarte bine că sunt acolo datorită oamenilor și nu am văzut niciodată pe nimeni, indiferent de nivel, să fie pe superioritate cu audiența sau snappy.
sunt extrem de recunoscătoare că am avut șansa unor asemenea experiențe. a fost fe-no-me-nal. ❤️

ALTNIVEL #băibăiatule #newyorkcomedy #standupcomedy