băi, sâmbătă seara am pățit unul dintre cele mai rușinoase lucruri ever. din cauze total independente de noi, am întârziat 5 minute la o piesă de teatru. în Londra. 😞 oamenii anunță pe bilete că dacă se întâmplă asta, vor încerca să te așeze, totuși, în sală, atunci când piesa permite. s-au adaptat la nesimțiți, că suntem mulți.
așa… ne-au băgat nițel în lobby și am urmărit piesa live pe TV, alături de un grup de indieni. asta până a venit semnalul pe cască plasatoarei că e momentul să intrăm.
ne conduce în sală. locurile noastre, bineînțeles, în mijlocul sălii, lateral stânga. 6 oameni nevoiți să se ridice, dar când ajungem, ne zice:
– aici la capăt de rând e un domn în scaun cu rotile, nu-l putem deranja. mergem pe partea dreaptă.
noi insistăm că nu e cazul, duamna insistă că e fuarte ok. așa că traversăm sala pe la mijloc 🤦🏻♀️. ÎN TIMPUL PIESEI.
pe partea dreaptă, la capăt de rând, o doamnă în scaun cu rotile. pfai, care erau șansele? noi că nu mai intrăm, duamna plasatoare insistă. o anunță pe doamnă să se mute puțin. se aprinde tot display-ul scaunului, zici că era orgă. apasă pe un buton și se mută. și încep să se ridice oamenii de rând, peste 20, ca să intrăm noi. Duamne Dumnezeule! aveau lucruri lăsate pe jos, au început să le strângă, aplecări, ridicări. băi, ceva rău. ne cerem scuze încet de la fiecare om în parte, și după ceva ce pare mii de ani, ajungem pe locurile noastre. ne așezăm. hai că poate acum ne sună și telefonul, ca să fim oameni de treabă până la capăt. dar nu, n-a fost cazul de asta că, nu-i așa, în geantă îmi rămăsese un ursuleț al Ilariei, cu mai multe tipuri de white noise și lumini puternice, care, bineînțeles, a pornit imediat ce m-am așezat. băi, mi-a fost o rușine de oamenii ăia… scoate ursul care lumina 🤦🏻♀️🤦🏻♀️🤦🏻♀️, oprește-l, nu se oprește, scoate “inima cu baterie” din el să o oprești. COȘMAR. nu am nimerit să dau off, doar l-am oprit, am uitat că el pornește automat la 15 minute. așa că, după 15 minute… 🤦🏻♀️
nu vă mai spun și ce a urmat și la pauză… când e să fie noaptea minții, e până la capăt.
altfel, piesa nu a fost ce m-am așteptat, dar tot cred în continuare că Fawlty Towers e unul dintre cele mai bune seriale de comedie, iar John Cleese unul dintre cei mai buni scriitori de comedie din toate timpurile. din păcate, adaptarea pentru teatru a fost făcută prea pentru umor de masă, dar mai bine să comenteze ăia care au avut bunul simț să ajungă la timp.
so much face palm. 🤦🏻♀️ #băibăiatule
#altnivel