Andreea Georgescu

prietenul preot a trecut azi nițel pe la noi. eu: domne, scuze că ne găsești așa vraiște.
el: am găsit-o pe tanti Maricica, 76 de ani, făcând baie în lighean. greu să mai fiu surprins…
#băibăiatule

suntem în căutare de oameni care să scrie bine, iar un băiat ne-a scris pe toate canalele posibile că e interesat. i-am trimis o temă pe care să o rezolve, iar apoi, pt că a fost bună, funny și corectă, am setat un Google Meet.
eu: bună dimineața. să pornești și camera, te rog, când se poate.
el: aici s-ar putea să fie o mică problemă. nu am cameră web la laptop.
eu: a, ok.
el: dintr-un motiv mai ciudat. sunt orb.
mic drop. ă, what? reality check instant. o mie de întrebări au venit imediat, iar el, probabil nu la prima interacțiune de acest gen, mi-a explicat cum e posibil, ce tool-uri folosește.
eu: și cam cât de orb?
el: destul de orb. am văzut până la 11 ani, ceea ce mă ajută acum, că am repere în lume. dar e ok, să fii orb e ok, m-am obișnuit. uite, dacă m-ar pune acum cineva să aleg 3 lucruri pe care mi le doresc, vederea nu ar fi printre ele.
alt mic drop.
eu: pe bune?
el: da, am probleme mai mari decât faptul că nu văd.
ce face un nevăzător din generația Z? are un matinal la principalul radio din orașul lui, iar pe lângă asta, și un job full time de copywriter la o agenție locală.
el: fac mai mult content, pozele nu-mi ies chiar așa bine.
râd, râde și el. îmi spune bancurile lui preferate cu orbi, îl zic și eu pe al meu, dar și de pagina de Instagram ”The real Stevie Wonder”. zice că fumează și că lumea îl întreabă cum poate să fumeze dacă nu vede. ”ce, dacă sunt orb, nu pot să am vicii? aprind țigara și fumez, așa reușesc.” mi-a povestit și despre cum suntem încadrați noi, ăștia aparent normali, în normele instituțiilor pentru persoane cu dizabilități. ”adulți tipici. așa vi se zice. e și jignitor, nu? adică nu e nimic special despre voi, sunteți tipici.”
când nu are emisiune la radio, își petrece timpul cu “tatăl nostru, Răzvan Exarhu. i-am ascultat pe Youtube și emisiunile din anii 90. ce face el cu radio-ul românesc… e tare de tot”. asta mi-a adus aminte de bancul cu Iosif Sava.
-domnule Iosif Sava, ce faceți când nu ascultați muzică?
-derulez.
așa cum derulez acum, în mintea mea de adult tipic, cam toată povestea lui. nu o reiau aici pentru că e cam grea pentru noi ăștia, născuți privilegiați direct. băiatul ăsta vrea să facă treabă, nu a început să-mi spună ce îi lipsește, dar prin a povesti despre ce poate aduce în plus la ce facem noi. un mindset pe care mie mi-e greu să-l am în mod constant. nu am o concluzie, dar înțelegeți voi. #altnivel
p.s.: acest text a fost scris cu permisiunea lui Andrei. îți mulțumesc pentru un call one of a kind.

am fost să alimentez la o benzinărie ungurească din România. doo case active, una liberă. i-am dat duamnei cardul de fidelitate pt. puncte și mi-a zis că trebuie să descarc o aplicație.
ea: o găsiți aici pe un cod, vă dau un flyer.
eu: un fraier?
ea: da.
ea: nu-mi mai dați. am deja unul acasă.
colegul ei începe să râdă. duamna aduce flyerul.
ea: a, aveți? nu vă mai dau.
eu: nu am flyer.
ea: ați zis că aveți.
colegul ei râde în continuare.
eu: am făcut o glumă, mă scuzați. vreau, vă rog, un flyer.
mi-l dă nedumerită și încruntată. plătesc, iar în timp ce făcea bonul, începe să râdă.
– aaa, un fraier. ați zis că aveți fraier, nu flyer.
și a început să râdă în hohote, chiar mai mult decât merita gluma mea.
#altnivel

de 1 martie, copilul mi-a făcut o surpriză extraordinară și a zis primul cuvânt: tata. 🤦‍♀️ #băibăiatule

avem nevoie să facem un research super amănunțit pentru un client, așa că am venit aici. ne-a întâmpinat domnul de la informații.
eu: bună ziua. unde ne putem face legitimații?
el: faceți pentru fată?
eu: și pentru mine.
el: aaa… am crezut că doar pentru fată.
fata e colega mea. are aproape 25 de ani. #băibăiatule

partea cea mai mișto la acest master pe care îl fac, este că, în sfârșit, are cine să-mi spună și mie ”iubita”.
un alt vis împlinit.

am multe de povestit, dar aștept să termin și să se ducă clauza de confidențialitate. 🙂vă spun drept, e #altnivel complet. #băibăiatule

discuție cu tata despre unul dintre foștii lui colegi de muncă.
eu: era ghei?
el: nu, era mult mai rău. era prost.

#băibăiatule

în weekend-ul ăsta, am lucrat la niște teme pentru masterul pe care îl fac. în timp ce scriam și mă întrebam ce mi-a mai trebuit o grijă în plus, mi-am amintit de o duamnă.
în luna a 7-a de sarcină, am ajuns într-o noapte la urgență la Regina Maria. eram destul de măricică, abia respiram și deja mergeam pe lângă perete, pentru sprijin. cum îmi așteptam rândul în ambulator, apare o duamnă, destul de însărcinată și ea. înaltă, coafată, machiată, pe tocuri, early 40s. zice la recepție:
-bună seara. am venit să nasc.
haha. ia uite, dragă, dar nu ți-e rușine? deja mă gândeam la săracii doctori care trebuie să găsească o cale comună cu toți nebunii.
asistentele o iau prioritar pe baza declarației, în 5 minute iese din cabinet îmbrăcată în cămașa de spital și o asistentă a condus-o la lift.
femeia mergea singură, drept, nu se ținea de nimic. vorbea ca un om normal.
apoi am intrat eu în cabinet, eram la anamneză când sună telefonul fix. asistenta îi spune doamnei doctor:
-gata, a născut doamna.
-pe bune???
-da. venise pregătită. a făcut travaliul acasă și a venit aici doar să nască. e deja al treilea copil, are experiență.
nu o cunosc pe femeia aia, dar de atunci, de fiecare dată când îmi vine să mă plâng de ceva, îmi amintesc cât de lejer a venit ea să nască, după ce făcuse travaliul acasă, cam cum am făcut și eu cafeaua la espressor în dimineața asta. n-am nimic cu ea, dar o urăsc nițel. #baibaiatule

duamnele de la mega image-ul din cartier mi-au dat sfaturi toată sarcina. așa că mereu când ajung pe-acolo, întreabă invariabil despre copil. astă seară:
ea: și ce mai face? crește?
eu: crește, mănâncă, doarme, râde, are sclavi. practic o viață pe care mi-aș dori-o și eu.
ea: și a mea face la fel și are două luni.
eu: aveți copil așa mic? nu am știut că ați fost însărcinată.
intervine și domnul de la pază.
el: nu e copilul ei. e bunică.
eu: cum să fie bunică?
ea: da, sunt bunică.
eu: bunică?
ea: duamnă, am copii mari. sunt bătrână, am 40 de ani. de-acum ne așteptăm să fim bunici, nu părinți.
fac și eu 39 luna viitoare, așa că o să învăț copilul să-mi zică direct ”buni”, nu ”mami”. #băibăiatule

acum vreo doi ani, eram cu Letitia Rosculet la o întâlnire cu doi titani ai filmului, dar mai ales ai serialului românesc. ea regizor, eu scenarist. când oamenii au ieșit nițel din sală, că îi chema o urgență a filmului, dar mai ales a serialului românesc, eu am zis:
-ce-ar fi să ne ascundem după draperii, să creadă că am plecat?
-hai!
#zisșifăcut. iată-ne, doo fete de peste 1,80 m fiecare, ascunse după draperii. nu s-a apreciat gestul, dar măcar noi ne-am distrat.
genul ăsta de om e Leti, râdem mereu ca proastele. poate că și suntem. când m-a chemat să văd primul ei film, “Tati part time”, m-am dus, dar nu din prima. a trebuit să îi testez prietenia și văd că a rezistat, că m-a chemat de 3 ori și a treia oară chiar m-am dus la proiecția tehnică. în sală a fost și tatăl unei actrițe foarte bune din film. hint: nu al Ralucăi Aprodu, că el nu cred că are emisiune la tv. am râs mult. scena cu Răzvan Vasilescu, minunată. la fel “mamă”. sau de fiecare dată când apărea Alex Ion. iar la final chiar am băgat râsul ăla al meu, cei care mă știți live, înțeleg impactul distructiv. finalul e o construcție atât de mișto și neașteptată, un build up foarte funny despre cât de ușor pot degenera lucrurile. “Tati part time” e ca o îmbrățișare din partea unui prieten care îți reamintește ca nu ești singur. iar faptul că nu are nici măcar un “du-te naibii!”, îl face safe de urmărit și în incintă, fără să fie nevoie să schimbați brusc programul de somn al copiilor. o să vă distrați, e clar.
Leti e prima care a văzut diamantul neșfleuit din mine pe parte de scenaristică. m-a luat în serialul creat de ea pentru Pro TV “Triplusec”, iar de atunci am mai lucrat în câteva proiecte împreună. râsul e o constantă pentru relația noastră și sper să avem o prietenie și mai strânsă de acum înainte. mai ales că ea e și mai celebră acum și asta mă ajută mult ca să mă împrietenesc cu cineva.
altfel, la proiecția tehnică m-am reîntâlnit cu Adrian Telespan. numai la demersuri culturale ne vedem, e și normal.
el: ce haină frumoasă ai! îți stă foarte bine.
eu: mulțumesc.
el: parcă te-am mai văzut cu ea. o ai de mai demult, nu? e veche?
Telespan. ❤️
Leti. #altnivel❤️❤️