într-un club la mare alături de doo colege de la Webspire. se apropie un tânăr.
el: sunteți mama fetelor?
eu: tu ce crezi?
el, în timp ce arată spre o colegă: câți ani are fiica dvs?
eu: 23.
el: a, e bătrână. eu am 20.
și a plecat. a fost frumos la mare, #băibăiatule. 
după cele două medalii câștigate de David Popovici, am primit câteva mesaje, lumea s-a întrebat: de ce tace Andreea Georgescu?
în primul rând, să ne dăm mari, să ieșim în față și să zicem “sunt campion la înot, sunt campion la înot”, e ușor. n-am auzit de la David niciun cuvânt despre noi, generația care venim acum din spate, care ne dăm silința să asigurăm o continuitate în acest sport și în medaliile pe care această țară le merită și le va primi.
pentru fiecare om și înotător-to be, am acest mesaj: acum câțiva ani, am stat în avion, pe ruta Paris – NYC, lângă un domn de 72 de ani care se întorcea de la Gay Games, un fel de Ghei Olympics. învățase să înoate la 60 de ani și de-atunci se distra pe la concursuri. așa că, să fim încrezători, mereu mai e câte ceva de făcut, de oricare parte a Olimpiadei ne-am afla. #altnivel
la insistențele antrenoarei, am mers aseară la înot. s-a dovedit o decizie înțeleaptă pentru că am cunoscut-o pe Mara, 9 ani, care merge de 3 luni, de 3 ori/săptămână și nu a învățat încă. am și văzut-o în acțiune. frate, e praf. dar praf, praf. așa ce m-am bucurat! 
păi pe lângă ea sunt michael phelps. când am văzut-o cum se chinuiește, mi-a revenit speranța. și self esteem-ul.
chiar dacă nu o să învăț nici eu prea curând, cred că am descoperit în Mara un partener de bazin pe care mă pot baza că va fi acolo și de la toamnă.
aseară pe la 7:30, ne-am întâlnit pe stradă cu Gheorghe, vecinul nostru care pe care îl știu dintotdeauna că merge cu caprele. m-a salutat de la distanță.
eu: ce faci, măi Gheorghe?
el: mă întorc de la vaci.
eu: gata, ți-ai luat de muncă?
el: da, demult. mă duc cu vacile în fiecare zi. le duc pe munte.
eu: cu caprele ce-ai făcut?
el: le iau și pe ele cu mine. le mai las p-acolo.
eu: e bine înseamnă.
el: e bine. vin în fiecare seară acasă, mă duc înapoi dimineața. e bine. intră la el în grădină și zice din mers:
el: e chiar bine, vin seara acasă. îmi merge bine.
de când îl știu, lui Gheorghe mereu îi merge bine. ceva ce nici eu, nici prietenii mei apropiați, n-am mai zis de multicel. 
conversație matinală cu duamna care face curățenie la noi în bloc.
ea: arătați foarte bine azi.
eu: mulțumesc. la fel și dvs.
ea: ați mai slăbit, nu?
eu: nu prea.
ea: și nu vreți să mai slăbiți? e și vară, e păcat.
gata, e timpul. încep de lunea viitoare, că acum e deja 9:30, dacă știam măcar de ieri… 
#băibăiatule
am fost cu Dragoș la prânz într-un restaurant al unui anumit chef francez cu multe tatuaje, care a fost și la MasterChef. și din vorbă în vorbă, am ajuns să povestim despre prietenul nostru comun, Răzvan Exarhu.
el: sunteți prieteni cu Exarhu?
eu: da.
el: deci și voi sunteți bețivi.
nu eram, dar ne-a convins.
domnu’ diriginte mereu zicea să avem grijă la București, că o să ne strice anturajul. iată! QED #branding#băibăiatule
aseară eram la masă cu 4 prieteni și unul dintre ei a zis că are invitații VIP la Saga pentru toți. așa că am plecat fiecare la casa lui să dormim.
după ce că suntem bătrâni, mai suntem și plictisitori.
sunt deja doo săptămâni de când n-am mai ajuns la lecțiile de înot. bine, timp ar mai fi, mai e până la vară.
am aflat pe surse, adică de la duamna antrenoare, că umblă zvonuri printre copii că a fost ziua mea și părinții m-au dus în vacanță, de aici absența.
ce mă deranjează e că nimeni n-ar fi zis “a învățat, d-aia nu mai vine”. rele mai sunt bestiile astea mici. #băibăiatule
aseară m-a abordat un pakistanez pe stradă, cu tradiționala întrebare:
el: duamna, doriți iarbă?
eu: nu, merci, I’m ok.
vine după mine.
el: you don’t need, miss. you too high.
adică înaltă. 
omul se tot ridica pe vârfuri și făcea semn în aer, doar că nu știa cum să zică și tot încerca:
– miss, miss, you are too much. too much.I’m too high and too much. ce frumos, #băibăiatule
am fost la un eveniment de business astă seară și m-a recunoscut unul dintre ospătari, așa cum e normal.
el: eu vă știu de acum 7 ani, de când lucram în locul X.
eu: păi și ce am făcut?
el: ați comandat o sticlă de vin roșu și l-ați chemat pe un coleg să-i spuneți că sticla are dop. el a venit la mine să-mi zică, era nou, nu știa. tot repeta: “mi-a zis că sticla are dop, mi-a zis sticla că are dop”. și i-am spus că poate că are, să schimbe sticla și gata. el s-a uitat la mine și s-a răstit: “băi, n-are cum să aibă dop! dopul e la mine!!!”. și mi-a arătat dopul pe care îl ținea în mână.
#băibăiatule, mi nu nat.