Andreea Georgescu

o întâlnire cu treabă ieri, doar femei prezente. mă rog, dacă și asta e treabă…
o duamnă care a întârziat s-a uitat la noi: “vai, dar ce frumos sunteți îmbrăcate. era dress code la întâlnirea asta? prea elegante sunteți, prea elegante”. se uită și la mine, face o mică pauză… “aaa, noroc cu Andreea că nu mă simt prost că am venit îmbrăcată așa”.
complimente cum fac femeile, mai rar. de fapt, nu suficient de rar. 🙂 #băibăiatule

discuție cu prietenul preot care acum e student și la Drept.
el: gata, am avut primul examen, a început sesiunea.
eu: crezi că e coincidență că îți alegi doar meserii care implică să te îmbraci în rochie?
n-a râs. păcat.

sun prietenul preot.
eu: domne, săptămâna viitoare ai timp să facem o masă în trei?
el: facem.
eu: vreau să te cunoști cu un prieten doctor.
el: perfect. chiar sunt interesat de un barter.
#viziune #băibăiatule

ca și când mai aveam nevoie de încă o problemă pe internet, am scris și eu un film. o să aibă premiera în cinematografe pe 14 februarie, chiar de ziua AIA. se numește “The Perfect Escape”, dar nu din snobism. un prieten mi-a descris mai demult o tipă cu care se vedea – “e genul ăla de fată care intră la cinema și te întreabă la jumătatea filmului dacă e în română”. ei bine, “The Perfect Escape” e chiar în engleză de la început, dar văd că bagă ăștia și subtitrare, nu ne lasă așa.
nu l-am văzut încă, dar sunt sigură că duamna Cristina Iacob și Daniel Iacob au făcut ceva fuarte frumos. le mulțumesc și pe această cale că m-au lăsat să învăț engleză pentru acest scenariu, dar și pentru tot ce au făcut pentru mine, în general. ❤️ #altnivel

am fost aseară la camera de gardă și m-a lovit instant rușinea că le ocup medicilor timpul cu o urgență minoră. e imposibil să te lase indiferent ce vezi, parcă te și ajută să te simți, dintr-o dată, mai bine. în aproape două ore cât am așteptat la ”cazuri staționare”, am văzut cum treceau pe hol tărgi cu oameni răniți în accidente, oameni bătuți, 3 infarcturi și 2 AVC-uri. în alea 2 ore am plâns de 3 ori auzind poveștile pe care oamenii le spun medicilor și cum se vaită de durere. și uite, d-aia, nu suntem cu toții doctori. cine ar rezista să manageruiască zilnic atâtea zeci de drame, să își păstreze capul limpede și să ia decizii în fracțiuni de secundă, decizii care pot face diferența între ”to be” sau ”not to be”. dacă aș fi eu doctor, cred că aș îmbrățișa mare parte dintre pacienți, aș plânge cu ei și după am muri împreună. în timpul petrecut acolo, doamna doctor care era de gardă cred că și-a atins targetul de pași pe toată săptămâna. a alergat non stop, a căutat soluții, a distribuit pacienții, a stat de vorbă cu ei. a fost om, dar un om pragmatic, cu soluții. sigur, nu toți doctorii sunt oameni buni, că sunt și ei oameni, dar mare parte dintre ei fac tot ce știu ca să ne fie și nouă mai bine.
în urmă cu o lună jumate, în NYC, am mers la urgențe la Lenox Hill. era pe lista mea de obiective turistice, Empire State mai văzusem. 🙂 m-au luat foarte rapid în evidență, mi-au găsit un pat și am așteptat. aproape 5 ore am așteptat. singura diferență între acolo și aici, e că americanii mi-au dat o pătură caldă să pun peste mine. a, și că în State a trebuit să plătesc multe mii de dolari la plecare. în rest, fix la fel. ce vedem în filme, sunt filme. în momentul ăla, mi-am reamintit că și așa greu cum e aici, tot e mai bine decât acolo. măcar avem acces gratuit la îngrijiri medicale.
iar noi, ca pacienți, poate am putea să o ardem un pic și pe empatie. era o doamnă în salon, la vreo 60 și ceva de ani, care insista la asistentul șef să-i dea hârtiile de externare, că o aștepta ginerele la poartă. omul i-a explicat de vreo 3 ori, frumos, că doamna doctor este într-o operație de urgență. l-a întrebat și a patra oară:

-actele mele sunt gata? ginerele trebuie să plece la Vâlcea.

-doamnă, vă înțeleg, dar v-am explicat, nu mă pot duce acum să o iau pe doamna doctor.

-dar ce-are așa urgent?

-doamnă, moare un om. încearcă să-l salveze.

-aha. și mai durează mult?
#băibaiatule

mă aud cu un prieten avocat.
el: ce faci, andreea? tot senzație pe culoarul de înot?
după obișnuitele amabilități, îi spun că am avut niște probleme medicale într-o deplasare externă recentă și că n-a fost chiar ieftin.
el: nu a acoperit asigurarea de călătorie?
eu: nu prea. e complicat.
el: sper că îi dai în judecată.
eu: ce judecată? bine că sunt bine.
el: mi-e teamă că din cauza faptului că ai pierdut procesul cu Uber, ai tendința să devii o persoană nelitigioasă.
râd.
el: lasă astea… ai terminat de citit cartea aia pe care ți-am dat-o? se apropie ziua ta și îți iau alta.
cartea pe care mi-a făcut-o cadou este, nu-i așa, un must read. poate am eu tendințe nelitigioase, dar oricând aveți nevoie de o informație despre istoria Curții de Conturi, mă sunați fără probleme. #băibăiatule

deși, aici sunt 2 grade, Gheorghe stă cu caprele. “ei, ce frig? am geacă, am cizme de cauciuc, sunt îmbrăcat gros. ies mereu, că e vreme bună. chiar dacă plouă, ies cu pelerina.” nu mai lucrează, a fost doar pe vară pe munte să aibă grijă de niște vaci. “la primăvară mă mai cheamă. acum mă duc la tăiat de lemne colo colo, sunt bine, am de muncă. e bine.” azi, de exemplu, a plecat de la 8 să taie lemne la un vecin, la 12 a mâncat, a tăiat iar lemne până la 3 și după a scos caprele. la 5:30 le duce înapoi. “trebuie să mai mănânce și ele și verzitură, nu? nu pot să le țin doar în grajd, închise. se mai plimbă și ele.”
mi-a urat multă sănătate și să ne revedem cu bine. pentru că, dacă e o constantă la fiecare întâlnire cu Gheorghe, e că el e mereu bine. ceea ce ne doresc tuturor. ❤️ #altnivel

am fost invitată la o întâlnire cu un CEO. băiatul care m-a chemat îmi spune: “vezi că omul nu e fiert pe simțul umorului”. say no more. intră CEO-ul în meeting room, super agitat.
el: am întârziat, scuze, am și 4 întâlniri în același timp. plus că s-au întors bugetele. o criză la HR de care a trebuit să mă ocup…
eu: înțeleg perfect. și eu fac tot posibilul să par indispensabilă la birou.
omul s-a schimbat la față, iar întâlnirea a durat foarte puțin. iată de ce Webspire iese pe locul 2 firme (până și) la Măneciu. #băibăiatule

mă sună un domn interesat să lucrăm împreună.
el: trebuie să facem extensia digitală, inclusiv aplicație, pentru această clinică nouă de ginecologie.
eu: am înțeles.
el: ați mai făcut?
eu: mi s-a mai făcut.
el: aveți și Dvs o clinică de ginecologie?
eu: nu.
el: atunci?
eu: era o glumă. câți medici sunt în clinică?
el: 12.
eu: toți ginecologi?
el: da. de ce ar face clinică de ginecologie dacă nu sunt ginecologi? nu înțeleg.
eu: poate era doar o pasiune.
el: n-au pasiuni, pasiunea lor e medicina. nu poți face clinică de ginecologie dacă nu ești ginecolog.
eu: am înțeles, e clar acum.
el: aveți un site, să vă văd și eu un portofoliu?
eu: avem, da, dar o să vi se pară ca această conversație.
el: adică cum?
eu: ciudat.
el: nu consider că e ciudată discuția. nu știți domeniul și trebuie vă explic ca să-l înțelegeți.
vorba aia cu “simțul umorului îi fusese extirpat la naștere”, mergea foarte bine în cazul ăsta. #băibăiatule

ieri am avut o întâlnire cu treabă, foarte bună pe self esteem. am aflat cât sunt de smart, de funny, spontană, witty, creativă. am așteptat și “frumoasă”, dar n-a venit. #altnivel