Andreea Georgescu

sâmbătă am întrebat un prieten american ce zice despre pandemie. și cică: “I’m ok. I’m black, this is a virus for white people only”. acum îi arăt că are Idris Elba. “see, Andreea, at least the virus isn’t racist.” am râs.

tocmai am aflat că terapeutul meu și-a făcut credit pentru o casă nouă.

înseamnă că sunt departe de a fi vindecată.

Am rugat-o pe duamna Mariana să aducă pe cineva să pună doo tablouri, unde îi las eu semn. #zisșifăcut
Ajung acasă.
Eu: duamna Mariana, ce caută și ăsta pe perete?
Adică un poster mare cu Miles Davis, pe care îl țin, de ani de zile, doar sprijinit de perete, cum se face.
Ea: a, m-am gândit că îl vreți și pe ăsta.
Eu: nu, doar pe alea noi.
Ea: am înțeles, dar mi-a zis băiatul ăsta că omu’ ăsta din poză e un mare muzician și că nu merită să stea pe jos.

Așa e.

Prânz într-un restaurant unde mă cunoaște chelnerul.
El, îngrijorat: Duamnă, v-ați făcut provizii?
Eu: Da, normal.
El: Și eu. Auziți, vă întreb ceva, da’ nu vă supărați.
Eu: Spuneți.
El: Cum de mai aveți curaj să mâncați în oraș? Adică la noi e ok, da’ în alte părți…
Eu: Păi nu vreau să consum din proviziile de-acasă, ca să-mi ajungă mai mult.
El: Am înțeles. Da’ nu mai bine cumpărați mai multe și nu mai riscați?

Păi aș cumpăra,#băibăiatule, dar de unde?

Din păcate, da, zvonurile sunt adevărate. Am împlinit 35 de ani. Da’ cred că sunt bine, că mi-a zis mie un băiat aseară că Istanbulul e invadat de pisici pt că oamenii sunt foarte singuri. Chiar și el, la 32 de ani, are 3, ca să simtă că are la ce să se întoarcă acasă. Așadar, prin deducție logică:
35 ani = 0 pisici. Deci e posibil să fiu chiar ok. bine, ar mai fi și faptul că nu-mi plac pisicile. Dar deloc. Și iată-mă ajunsă și la vârsta în care pot recunoaște asta direct, fără să mai mint că am alergie la ele. Ia hai să-mi închid eu interneții, că cine știe ce mai recunosc. Hai Duamne ajută la tuată lumea!
A, și poate vă întrebați (sau chiar deloc), de ce nu beau nimic de la prima oră. Ca în bancul georgian: nu mai pot!

Ea: bună, Andreea. îți scriu din partea TEDxBucharest. am vrea să te invităm să vorbești la următorul nostru eveniment. ce spui?
Eu: mulțumesc, dar nu mă interesează pe mine prostiile astea.

Chiar așa am răspuns. după care le-am spus că e o glumă. probabil din cauza traumelor din copilărie, așa știu să mă port când mă simt onorată și overwhelmed de emoții. nu știu cum s-a ajuns la asta, dar pe 7 Martie mă duc să vorbesc. la TED, #băibăiatule!

În avion, stau lângă doo duamne care mă roagă să le cer stewardeselor niște apă caldă, că nu știau limba. #ZisȘiFăcut, la care duamna de lângă mine:

-Ia uite, fă, da’ ce bine vorbești! Da’ bravo! Englezoaico!

Control de rutină la pneumolog. Mă pune să mă dezbrac. Zis și făcut, deși nu era chiar genul meu. Și cum mă ausculta, zice:
El: Ce ați pățit la spate? De unde bandajul?
Eu, foarte serioasă: A… am avut niște probleme și… m-a înjunghiat prietenul meu.
El: Ce? Duamne ferește! Cum așa? L-ați reclamat, da?
Eu: haideți, fiți serios, nu e cazul. mi-a promis că e ultima oară.
El lasă ustensilele din mână, vine în fața mea și-mi zice foarte serios:

-Doamnă, asta e ceva foarte grav.

I-am spus că am glumit, că e doar o operație, dar nu l-am convins. Ba mi-a și spus la plecare să am grijă cu bărbații.

Cred că mă dau afară și de la clinica asta.

La începutul lunii, am avut o mică intervenție chirurgicală. Tocmai ce mi-a spus duamna doctor că într-o lună am să pot și să înot. Ceea ce un miracol în sine, pentru că nu știam să înot înainte de operație.

Pe cartier, la Mega. 3 case deschise, cu o medie de 8 – 9 oameni fiecare. Mă așez random. Și cum stăteam așa la coadă, să tot fi rămas 5 oameni în față și 3 în spate, mă abordează domnul de la security.
El: Veniți puțin, vă rog.
Eu: Unde?
El: O să vedeți. Haideți!
Toate cozile se uită la mine, în timp ce mă desprind din rând. Ia uite, dragă, mă fac și eu remarcată… Domnul de la pază se îndepărtează, dar îmi tot face semn din mână să-l urmez. Mă duc, că de data asta chiar nu (mai) au cu ce să mă prindă.

Și ce credeți că era? m-a dus la altă casă care urma să se deschidă în curând.
El: Păi cum era să vă las așa, domnișoară? Măcar să ne ajutăm și noi între noi cum putem.

Iar asta, #băibăiatule, abia asta înseamnă să fii influencer. #altnivel