Andreea Georgescu

un vecin de la Măneciu a murit acum trei zile. avea aproape 70 de ani și era singur, fără nicio familie, doar cu câinele lui de 8 ani.
l-a găsit tata, norocos de mic, căzut în grădină. făcuse infarct. câinele îl veghea alături. după ce au venit autoritățile, l-au așezat în sicriu într-una dintre camere, iar câinele a stat tot timpul în pragul ușii și a plâns. nu a plecat de-acolo o secundă.
a fost mama aseară să îi ducă mâncare și l-a găsit făcând ture între casă și poartă, doar doar. un alt vecin a vrut să îl ia la el, dar câinele nu s-a dus. a rămas la casa lui, să își aștepte și să își plângă omul.
și uite așa, să ai “inimă de câine” devine cel mai frumos compliment. #altnivel ❤️

ca să evit o doamnă care ieșea din parcare fără să se asigure, am zgâriat ușor o mașină deja parcată. și când zic ușor, e chiar ușor, mașina mea n-are nimic, cealaltă o zgârietură discretă pe bara din spate. am coborât, m-am împrumutat de hârtie și pix de la o doamnă dintr-o altă mașină și am lăsat numărul de telefon în geam, alături de scuze și explicarea daunei. în câteva ore, m-a sunat tot o doamnă.
ea: am văzut că mi-ați lovit mașina. de ce?
eu: bună ziua. îmi pare rău, dar chiar n-am avut ce face.
ea: deci a fost o opțiune. vă treziți dimineața și vă duceți de nebuni să loviți mașini în trafic.
eu: a fost o întâmplare nefericită.
ea: și ce vrei de la mine acum?
eu: nu vreau nimic. dvs dacă vreți să facem amiabilă…
ea: de ce mi-ai lăsat numărul de telefon?
eu… ăăă… pt amiabilă?
ea: crezi că eu am timp să stau după amiabilele tale?
eu: cum considerați.
ea: mi-au mai lovit și alții mașina, dar nu mi-au lăsat numărul în geam. ești prima.
eu: păi da, așa e frumos.
ea: ca să-mi pierzi mie timpul. n-am nevoie de așa ceva.
eu: ok.
ea: nu pot să iau o decizie acum. te sun când știu ce vreau să fac.
și a închis. încă n-a luat o decizie, că a trecut o săptămână și nu m-a sunat înapoi. în relația asta cred că eu am greșit. #băibăiatule

ieri mi-a spus un prieten, foarte mândru, că a alergat de acasă până la birou. adică vreo 10 km.
l-am întrebat dacă așa rău s-a scumpit metroul. n-a râs. #băibăiatule

se deschid ușile liftului și intră un bunic cu nepotul. ăla mic, fiert pe conversație.
-ce faceți, mergeți și dvs la 0?
-da.
-uite, bunicule, e apăsat deja pe 0.
-bunicul dă din cap.
-ați plecat în oraș?
-da.
-și noi la fel. pe mine mă cheamă Vlad. noi suntem familia Popa.
-îmi pare bine, Vlad.
-ea este girafa mea.
-îmi arată plușul din mâinile lui. se deschid ușile liftului și coborâm.
-am ajuns la 0. dvs aveți girafă?
-n-am, dar imi ziceau copiii la școală ”girafa”.
-eu am 4 ani și 3 luni. să mai veniți pe aici, să ne mai întâlnim. paaa.
-îmi face cu mâna și pleacă. îi urmez la pas mic, să nu-i prind din urmă. mă vede.
-bunicule, stai să o așteptăm și pe doamna care nu are jucărie. cum vă cheamă?
-Andreea.
-și atât?
-Georgescu.
-eu sunt Vlad Popa. noi suntem familia Popa. Andreea Georgescu. nu vă schimbați numele?
-nu prea curând.
-mama și l-a schimbat. pe ea o cheamă Maria, dar acum nu mai e Popa, e Zamfirescu.
-am înțeles.
-duminică a fost în oraș cu fetele și a făcut bunica prânzul. am mâncat toți acasă. ea a venit mai târziu.
-am înțeles.
-dvs ați fost acasă duminică?
-am fost și eu în oraș.
-atunci înseamnă că o cunoașteți pe mama.

și-a luat la revedere din toată inima, se vedea că mai avea lucruri să-mi spună. bunicul n-a zis o vorbă, avea părul lung, alb, strâns în coadă. am înțeles de ce avea părul alb. #băibăiatule

discuție ieri cu terapeutul.
el: te rog să schimbăm ora la care ne vedem.
eu: ok.
el: îmi pare rău, dar țin niște cursuri și…
eu: e ok. faptul că îmi schimbi programul are pentru mine același efect ca ședințele de terapie.
el: adică?
eu: nu mă impactează cu nimic.
cumva trebuie să ne asigurăm că și terapeuții noștri au motive să meargă în continuare la terapie, să vadă și ei cum e. #altnivel

am participat la un curs online cu mai mulți uameni, printre care și femei. o duamnă a pus întrebări non stop, posibil ca ea să își fi dorit un training one-to-one, dar a greșit butonul. a vorbit mai mult decât trainerul sigur, că pe lângă întrebări știa și multe lucruri, vă dați seama.
la final, am fost întrebați dacă avem ceva nelămuriri. liniște.
eu: da, am o întrebare, mulțumesc. Bianca, e totul clar? sau mai e ceva de lămurit? că mai e timp pentru întrebări.
au început toți instant să râdă, mai ales trainerul care era ușor exasperat. mi-am mai făcut o prietenă. #băibăiatule

aștept pe hol la un centru de recoltare analize. vine o duamnă cu o punguță în mână.
ea: bună dimineața. am venit să las o probă de urină.
fata de la recepție: sigur, să îmi dați buletinul, vă rog.
îi dă buletinul.
fata: e buletinul Dvs? nu semănați.
ea: nu e al meu, e al unei prietene.
fata: am nevoie de buletinul Dvs ca să vă înregistrez proba.
ea: nu e urina mea, e a prietenei.
fata: am înțeles.
ea: are o intervenție chirurgicală săptămâna viitoare și i-a cerut doctorul și analiza asta înainte.
fata: ok.
ea: ea din Craiova. a venit soțul ei azi dimineață să aducă o probă proaspătă, să nu fie de ieri.
fata: dar de ce nu face analiza la Craiova și doar trimite rezultatul?
ea: așa au vrut inițial, dar le-am spus eu că dacă faci operație la București, trebuie să faci toate analizele aici.
băi, mare noroc pe oamenii ăia ca are cine să-i sfătuiască în situații critice. era și un episod în “Comedians in cars getting coffee”, în care Seinfeld vede doi homeleși pe stradă și îi zice lui Alec Baldwin: “îți dai seama că ăștia doi se sfătuiesc între ei?”. #altnivel

la mega image, pentru cumpărături modeste. de plată: 69,69 lei. mă uit la domnul de la casă, mă uit la sumă, îl testez dacă e cazul să cobor autobaza la el.
eu: chiar 69,69?
el: da. cash sau card?
aha, deci nu e cazul.
eu: cash.
îi dau doo bancnote de 50 de lei. el deschide casa.
eu: am 70 de bani. vă dau?
el: ok.
îi dau 70 de bani, îmi dă 50 de lei înapoi.
eu: păi nu, v-am dat 70 de bani ca să-mi dați restul de la 69.
el: da. e prea mult. luați banii.
îmi întinde iar 50 de lei.
eu: dați-mi ăia 70 de bani înapoi. am greșit eu că vi i-am dat, îmi pare rău.
între timp apasă pe nu știu ce și se închide casa. pe ecranul în care trebuia să fie trecut restul, scria 0.
el: aoleu, iar s-a închis asta.
săracu, îi tremurau mâinile. se întoarce către colega să-i dea cardul pentru anulare. începe să apese, să dea cu cardul, se enervează.
el: asta iar nu merge! mereu se întâmplă așa, e stricată.
intervine colega.
ea: dar ți-am arătat de 6 ori până acum cum să faci.
îi arată iar. casa se deschide.
ea: i-ai dat restul doamnei?
el îmi întinde iar cei 50 de lei.
el: i-am dat, dar nu vrea să îi ia.
deja mă simt prost că nu m-am abținut cu ăia 70 de bani.
eu: trebuie să îmi dați doar 30 de lei.
colega se întoarce la clienții ei. el insistă cu ăia 50 de lei. el mi-i dă, eu îi dau înapoi și tot așa.
colega se întoarce către mine:
ea: aaa… nu cumva i-ați dat ceva mărunt? să nu-i mai dați, doamnă, să nu-i mai dați că după nu mai știe de el.
bună seara. sunt Andreea și nu mai dau mărunt. #băibăiatule

la cum arată situația, nu-mi dau seama dacă azi împlinesc de doo ori 19 sau 76 împărțit la 2. oricum ar fi, măcar bulele să rămână o constantă. #altnivel 🥂

mă sună un prieten.
el: ce faci?
eu: uite lucrez la un proiect umanitar.
el: în ce sens?
eu: în sensul în care mă ajută pe mine cu bani. #altnivel