Andreea Georgescu

inițial, n-am înțeles de ce oamenii de la Creativ Podcast au decis să pună episodul cu mine în doo părți. abia după ce am văzut imaginile am înțeles: nu poate nici Youtube să susțină un video atât de mare. n-am știut că filmez așa curând și încă mai aveam filtrul de gras activat, ca om, dar și femee, la 6 săptămâni după ce a născut.
în rest, mi-a făcut mare plăcere să o revăd pe Alexandra, cu care am fost colegă la Evenimentul Zilei, pe vremea când încă era business să ai ziar doar pe hârtie.
mă bucur că s-a gândit cineva să vorbească mai mult despre creativitate. chiar și ăștia care nu știu nimic despre asta, așa, ca mine. e ca la bârfă: de când trebuie să și cunoști un subiect ca să vorbești despre el? practic, uitați-vă să vedeți ce am bârfit despre creativitate. 🙂

p.s.: mulțumesc mult, Alexandra și Costin, a fost o discuție foarte mișto și sper să tot crească proiectul și să se bucure și alți invitați măcar pe jumătate din cât m-am bucurat eu să fiu acolo.

am fost duminică cu tata la o măcelărie de la noi din sat. coadă de vreo 30 persoane. ne-am așezat la rând și oamenii se plângeau de timpul de așteptare. totul era în glumă, duamnele vânzătoare le răspundeau, era foarte mișto atmosfera, de oameni care se cunosc de-o viață.
în magazin a intrat și un fost domn profesor de la liceul din sat. are peste 80 de ani acum și când l-am întrebat ce mai face, a zis că are două vești: una bună, una rea. aia bună că nu-l doare în același loc de două ori, iar aia rea că încă nu vrea să poarte costum și pantofi noi.
i-am oferit locul nostru la rând, nu foarte avansat, dar #câtdecât. a refuzat politicos, dar o duamnă vânzătoare a preluat din mers și a strigat:
– domn’ profesor, haideți în față!
– nu, nu, aștept. unde să mă grăbesc?
așa că au început să strige toți oamenii din magazin:
– haideți, domn’ profesor, haideți, vă rugăm.
omul a refuzat inițial, după care a mers în față, în uralele oamenilor. dacă nu se ducea, cred că îl luam pe sus, pe brațe, ca pe Michael Jackson.
când a plecat, mi-a zis râzând:
– să ajungi să te bage lumea în față… ăsta nu e semn bun.
i-am zis toți, în cor, ca la școală, “bună ziua”, atunci când a ieșit.
domn’ profesor ne-a fost profesor tuturor celor din magazin, cu vârste între 20 și 70 de ani. s-a emoționat și dumnealui, dar și noi. a fost un moment cam frumos, în care am înțeles ce înseamnă să fii cu adevărat influencer într-o comunitate. #altnivel

Later edit: câțiva consăteni m-au făcut atentă că domnul profesor are peste 80 de ani, nu 90, așa că am modificat în postarea inițială. mulțumesc.

după ce anul trecut am ieșit pe locul 2, spre rușinea părinților, la firme de publicitate din Măneciu, iată că s-a făcut dreptate. ne-am dorit mai mult victoria și s-a reușit. bravo, Webspire!
”Profesionalismul și managementul eficient (sic!) au condus compania pe care o reprezentați în Topul Firmelor Active din România.”
altfel o să intre de-acum tata în magazinul de pe strada noastră. #altnivel#băibăiatule

discuție cu Costin Giurgea, proaspăt întors din fiordurile norvegiene.
eu: frumos rău?
el: cam da.
eu: scump?
el: băi, să știi că dacă nu cumperi nimic, nu e scump.
#lifelessons #băibăiatule

și uite așa, s-au făcut 12 ani de când sunt antreprenor la Webspire. uitasem, noroc că mi-au amintit Madalina Uceanu și Ana-Maria Baciu. investiția constantă în branding (care?) dă roade.#altnivel

la curățătoria din cartier.
eu: bună dimineața și azi.
ea: bună dimineața. (ușor exasperată, dar zâmbitoare) ce ne-ați mai adus acum?
eu: doar o rochie și o haină de toamnă.
le analizează cu atenție.
ea: asta nu e rochie, e jumate de rochie. cum o trec?
eu: treceți rochie.
ea: cum să vă iau bani de rochie? nu vedeți că e doar o parte dintr-o rochie? vă trec cămașă.
eu: cum credeți.
ea: și asta ce ați zis că e?
eu: o haină de toamnă. ca o geacă lungă.
ea: asta nu e geacă, doamnă.
eu: aha.
ea: chiar vorbeam și cu colega, sunteți singura din cartier cu haine așa ciudate.
mai dă cu mâna peste “geaca care nu e geacă”.
ea: o trec la pilotă.
îmi dă bonul.
ea: aveți așa… cum să vă zic? niște haine mai… mai… cum să le zic? handicapate.
așa om, așa haine, #băibăiatule. sau stilul deconstructed pe înțelesul tuturor.

aseară, la mega de pe raza domiciliului.
casiera 1: duamne, ce copil frumos ați făcut. de multă vreme n-am mai văzut bebeluș așa frumos.
se întoarce și casiera 2: un copil frumos tare. deloc nu seamănă cu dumneavoastră.
casiera 1: seamănă cu tatăl, e leit. frumos copil mai aveți.

mulțumesc, ce să mai și zic? #băibăiatule

mă sună ieri un băiat de la o agenție.
el: bună, andreea. scuze pt deranj, mai lucrezi la ora asta?
eu: da, e 4:30.
el: da, știu. scuze.
eu: scuze pt ce?
el: că mi-am permis să te sun acum, dar am văzut că și tu lucrezi până târziu.
eu: e abia 4:30.
el: da, dar tu ai zile în care răspunzi la mailuri și la 6.
eu: mai greșesc și eu.
el: mă bucur să văd că nu sunt singurul activ la ora asta.

nu mai știu: era săptămâna cu 4 zile lucrătoare sau ziua de lucru cu 4 ore? #băibăiatule

ne-am întâlnit cu bețivul satului de la mine din Măneciu. ne salută și se oprește când aude că vorbesc cu prietenul meu într-o altă limbă.
el: vorbește franceză?
eu: engleză.
el: a, engleză nu știu.
am râs, dar depuis. #baibaiatule